Fotbal: EURO 2020 - Danezii au reluat jocul cu Finlanda după ce au discutat cu Eriksen

Fotbal: EURO 2020 - Danezii au reluat jocul cu Finlanda după ce au discutat cu Eriksen

Componenţii selecţionatei de fotbal a Danemarcei au acceptat să reia jocul cu Finlanda, din cadrul Grupei B a EURO 2020, disputat sâmbătă seara pe stadionul Parken din Copenhaga, după ce au discutat cu colegul lor Christian Eriksen şi s-au convins că starea acestuia este bună, a anunţat postul german de televiziune ZDF, citat agenţia DPA.

Conform ZDF, care citează surse apropiate de echipa Danemarcei, jucătorii danezi au vorbit cu Eriksen prin intermediul reţelei FaceTime, înainte de a lua decizia de a continua jocul, întrerupt după ce mijlocaşul lui Inter Milano s-a prăbuşit pe teren cu două minute înainte de pauză.

Federaţia daneză a precizat că meciul a fost reluat "după ce jucătorii au avut confirmarea că Christian este OK", în timp ce Uniunea europeană de fotbal a scris pe contul său de Twitter: "În urma solicitării făcute de jucătorii celor două echipe, UEFA a acceptat reluarea meciului dintre Danemarca şi Finlanda în această seară".

Mathias Jensen a intrat pe teren în locul lui Eriksen în momentul reluării jocului, la mai puţin de două ore după întreruperea sa, însă emoţiile şi-au pus amprenta asupra evoluţiei Danemarcei, care a fost învinsă la limită de Finlanda (0-1), în faţa celor 16.000 de spectatori prezenţi în tribune.

Christian Eriksen a căzut pe teren, fără să aibă contact cu vreun adversar, în minutul 43 al meciului, la scorul de 0-0. Echipele medicale au intervenit imediat şi s-a început resuscitarea fotbalistului danez chiar pe gazon, apelându-se chiar şi la defibrilator conform imaginilor de televiziune.

Componenţii naţionalei daneze au făcut cerc în jurul jucătorului de la Inter Milano, pentru a obtura imaginile dramatice. Mulţi dintre ei aveau lacrimi în ochi, iar UEFA a precizat că meciul a fost "suspendat din cauza unei urgenţe medicale".

Căpitanul echipei Danemarcei, Simon Kjaer, şi portarul Kasper Schmeichel încercau în acest timp să o consoleze pe partenera lui Eriksen, Sabrina, aflată la marginea terenului.

După circa zece minute de aşteptare, cele două echipe au plecat spre vestiare, în timp ce jucătorul, protejat de privirile spectatorilor şi de camerele de televiziune, a fost evacuat cu targa de pe teren. Un fotograf Reuters a reuşit să îl surprindă pe Eriksen când ridica o mână pentru a saluta spectatorii în timp ce era evacuat.

Suporterii au fost rugaţi să rămână în interiorul stadionului. Federaţia daneză şi UEFA au anunţat pe Twitter că jucătorul este bine. Forul de la Copenhaga a precizat: "Christian Eriksen este treaz, iar starea sa este stabilă. El va rămâne spitalizat la Rigshospitalet pentru alte teste".

Finlanda s-a impus la limită în faţa Danemarcei prin golul înscris de Joel Phjanpalo, jucătorul echipei germane Union Berlin (60). Danezii puteau restabili egalitatea în minutul 74, însă Pierre-Emile Hoejbjerg a ratat lovitura de la 11 m acordată de arbitru după un fault asupra lui Yussuf Poulsen.

Danemarca va disputa următorul său meci pe 17 iunie, tot la Copenhaga, împotriva Belgiei, în timp ce Finlanda va înfrunta Rusia pe 16 iunie, la Sankt Petersburg.
AGERPRES (AS/autor: Mihai Dragomir, editor: Mihai Ţenea, editor online: Alexandru Cojocaru)


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

2 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda

5 ALERTĂ Frate, Potra chiar avea o mică armată, sursele n-au spus prostii! / MApN, comunicat care dă fiori!