Fotbal: Edward Iordănescu, noul antrenor al campioanei CFR Cluj

Fotbal: Edward Iordănescu, noul antrenor al campioanei CFR Cluj

Edward Iordănescu este noul antrenor al campioanei naţionale de fotbal, CFR Cluj, acesta fiind prezentat miercuri de preşedintele clubului, Iuliu Mureşan, care a anunţat semnarea unui contract pe trei ani.

Edward Iordănescu, care şi-a început cariera de tehnician în 2010, a declarat, miercuri, într-o conferinţă, că venirea sa la Cluj după Dan Petrescu îl onorează şi că şi-a propus să consolideze ceea ce acesta a început la CFR.

"Vin după un antrenor pe care îl apreciez şi respect extrem mult, care a făcut performanţă, un antrenor care este aproape nu numai de mine sentimental, dar de familia mea, de tatăl meu, un fotbalist extraordinar. Este o plăcere să vin după el şi în plus sunt multe lucruri bune pe care le voi găsi aici şi voi încerca să le consolidez", a spus Edward Iordănescu.

Acesta a amintit că de cele mai multe ori s-a aflat la Cluj ca adversar şi s-a arătat încrezător în capacitatea sa, dar şi a familiei sale de a se adapta într-un timp scurt la acest oraş.

"Este un moment fericit pentru mine şi o onoare. Mă bucură să stau la această masă, de data asta de partea pe care mi-o doresc mai mult a baricadei, pentru că întotdeauna am venit ca adversar aici. E un moment special pentru mine şi un drum nou. Din nou am vrea, şi pentru acest sezon, posibilitatea să ne batem şi pentru un loc special în cupele europene, să ne regăsim printre echipele cele mai bune ale Europei. Toate lucrurile astea pentru mine sunt pozitive, de unde va veni şi o doză importantă de responsabilitate, dar mă şi motivează să avem un parcurs foarte bun", a spus noul antrenor al echipei CFR Cluj.

Acesta a precizat că în următoarea perioadă se va axa foarte mult pe strategie şi selecţie.

La rândul său, Iuliu Mureşan, preşedintele CFR Cluj, a spus că Edward Iordănescu este un om care a crescut de mic alături de fotbal şi că se bucură că a reuşit să găsească această soluţie într-un timp atât de scurt.

"Acum este un eveniment plăcut, faptul că, după plecarea lui Dan Petrescu, pe care nu am dorit-o şi căruia îi mulţumim pentru munca depusă şi pentru titlul câştigat, am fost puşi în situaţia ca, rapid, în câteva zile, să găsim un antrenor care să poată duce mai departe performanţele avute. L-am găsit, este Edi Iordănescu, o persoană pe care o respect foarte mult, provine dintr-o familie de fotbal, are educaţie de fotbal de mic, a jucat fotbal, a fost şi la Steaua, Sportul, la Focşani, la Rapid", a spus Mureşan.

Acesta a subliniat că ceea ce îi place la Edward Iordănescu este că e un antrenor modern.

"Lucrează ştiinţific, lucrează foarte mult pe sistemele GPS şi aşa mai departe, tot arsenalul modern de care se pot folosi antrenorii competenţi pentru a face performanţă. Îi urez bun venit, tot clubul are mare încredere în el. Am semnat azi un contract pe trei ani", a spus preşedintele clubului.

Din nou staff mai fac parte Alexandru Radu, antrenor secund, Ioan Sterescu, Ioan Pârvu, Marius Francisc, ca analist, şi Cristi Dragotă, preparator fizic.

Iordănescu a antrenat-o în sezonul recent încheiat pe Astra Giurgiu, fiind înlocuit spre finalul stagiunii de Gheorghe Mulţescu.

Campioana CFR Cluj se va reuni joi 14 iunie şi va pregăti startul noului sezon la Braşov, în perioada 17-27 iunie, fiind cazată la Hotelul Kronwell. AGERPRES/(A - autor: Elena Stanciu, editor: Mihai Ţenea, editor online: Gabriela Badea)


Citește și:

populare
astăzi

1 Pe asta ați citit-o?

2 Putin: „NATO a decis să intre în război cu Rusia” / Textul integral al declarației președintelui rus. Este România amenințată?

3 De citit...

4 VIDEO Pe cerul Spaniei, chiar înainte de inundațiile devastatoare

5 Frate, ce țară e asta? / Economist rus: Pentru unele familii sărace din Rusia, bărbații sunt mai prețioși morți decât vii