Fotbal: Edward Iordănescu (FCSB) - Eu am venit doar pentru titlu, nu pentru locul 2 sau 3
Tehnicianul Edward Iordănescu a declarat, joi, în conferinţa de presă în care a fost prezentat oficial la conducerea echipei de fotbal FCSB, că a venit doar pentru a câştiga titlul şi a precizat că nu îl interesează locurile 2 şi 3.
"Sunt bucuros, fericit şi mândru că sunt aici. Simt o responsabilitate imensă pe care sunt pregătit să mi-o asum tot timpul. E o provocare şi pentru mine pentru că nu e prima oară când s-a pus problema ca eu să ajung aici. S-au schimbat nişte lucruri dacă eu azi sunt aici şi trebuie să recunosc că am avut multe reţineri şi multe semne de întrebare. Însă în momentul în care am spus 'Da', am venit aici cu toată convingerea şi energia pentru a reuşi, pentru a face performanţă şi a construi o echipă solidă de care suporterii, patronul şi conducerea să fie mândri. Înţelegerea a fost că obiectivul să fie titlul. Şi mi l-am asumat chiar dacă eu nu plec într-o cursă corectă, pentru că în momentul de faţă eu mă uit în sus şi trebuie să recuperez. Pentru mine jocul este început şi sunt în dezavantaj. Obiectivul rămâne însă titlul. Eu am venit doar pentru titlu, nu pentru locul doi sau trei. Dacă nu se va întâmpla asta, tragem linie şi vedem", a afirmat el.
"E un moment foarte greu. Dacă nu aveam încredere în grupul de jucători de aici, chiar dacă contractul era aşa cum mi-am dorit eu, era greu să vin. Urmează meciurile cu Sepsi şi CFR şi poţi să zbori imediat la 12 puncte distanţă (n.r. - de locul 1). E un moment greu, un moment care trebuie reconstruit. Dar dacă am zis 'Da' şi am venit, atunci îmi asum tot. Eu însă nu pot să vând iluzii, le-am transmis şi suporterilor că aici cuvântul de bază este răbdarea. Dar eu cred necondiţionat în grupul de jucători", a adăugat tehnicianul.
Iordănescu a menţionat că în primul rând îşi doreşte eficienţă de la noua sa echipă.
"Eu nu vreau un joc ofensiv, eu vreau un joc eficient. Dacă în timp vom reuşi să fim şi ofensivi şi estetici, să spun aşa, atunci e clar că voi fi un antrenor fericit şi mândru. Dar deocamdată ne trebuie eficienţă şi pentru asta este nevoie de multă muncă. Cine crede că într-o săptămână-două, adică într-un termen scurt, vor fi schimbări majore în ceea ce înseamnă exprimare şi rezultate, se înşală. De asta am spus că toată lumea trebuie să aibă răbdare. Tactica nu se schimbă de pe o zi pe alta niciodată", a precizat el.
Noul antrenor şi-ar dori ca FCSB să poată evolua pe noul stadion din Ghencea: "Am copilărit în Ghencea şi normal că mi-aş dori să jucăm acolo. Dar asta nu stă în puterea mea. Din păcate sunt mulţi suporteri ai Stelei de zeci de ani pe care acum îi văd împărţiţi pentru că văd lucrurile diferit. Când lumea pleacă în două direcţii, dar iubeşte aceleaşi culori, este cel mai trist lucru. Şi e trist nu numai pentru clubul Steaua, ci pentru tot fotbalul românesc. Pentru că nu este nici prima şi nici ultima dezbinare de genul acesta".
Tehnicianul Edward Iordănescu a fost numit, miercuri, antrenor principal al formaţiei FCSB , el semnând un contract valabil până la sfârşitul sezonului 2021-2022.
În vârstă de 43 de ani, Edward Iordănescu, îl înlocuieşte astfel pe Dinu Todoran, care a pregătit echipa în acest început de sezon.
În cariera sa, Iordănescu a antrenat echipe precum ASA Târgu Mureş, Pandurii Târgu Jiu, ŢSKA Sofia, Astra Giurgiu, CFR Cluj şi Gaz Metan Mediaş.
AGERPRES (V, AS-autor: Marius Ţone, editor: Mircea Lazaroniu, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Mai multe imagini pe AGERPRES FOTO