Fotbal: Duel PSG - Manchester United, în optimile Ligii Campionilor

Fotbal: Duel PSG - Manchester United, în optimile Ligii Campionilor

Duelul dintre Paris-Saint-Germain şi Manchester United va fi capul de afiş al optimilor de finală ale Ligii Campionilor la fotbal, potrivit tragerii la sorţi efectuate luni la Nyon, cu o mult aşteptată confruntare între Lionel Messi şi Cristiano Ronaldo.

Messi şi Ronaldo vor relua astfel confruntările legendare pe care le-au avut în La Liga, pe când jucau la FC Barcelona, respectiv Real Madrid.

Lionel Messi şi Cristiano Ronaldo s-au înfruntat până acum în 36 de meciuri, echipa lui Messi câştigând 16, faţă de 11 victorii câte a obţinut Ronaldo. Argentinianul a marcat 22 de goluri în aceste meciuri, faţă de 21 ale lui Ronaldo.

Chelsea, deţinătoarea trofeului, o va întâlni în optimi pe Lille OSC, campioana Franţei.

Real Madrid, care deţine recordul de trofee în competiţie (13), o va înfrunta pe Benfica, într-o reeditare a finalei continentale din 1962, câştigată de madrileni.

Atletico Madrid o va avea ca adversară pe Bayern Munchen (şase trofee), iar Liverpool (care are şi ea şase trofee în cea mai importantă competiţie continentală intercluburi) va primi replica unei formaţii aflate în premieră în această fază, RB Salzburg.

Partidele din prima manşă vor avea loc pe 15-16 şi 22-23 februarie, returul fiind programat pe 8-9 şi 15-16 martie.

Programul partidelor din optimile de finală ale Champions League:
Benfica Lisabona - Real Madrid
Villarreal - Manchester City
Atletico Madrid - Bayern Munchen
RB Salzburg - Liverpool FC
Inter Milano - Ajax Amsterdam
Sporting Lisabona - Juventus Torino
Chelsea Londra - Lille OSC
Paris Saint-Germain - Manchester United
AGERPRES (AS-autor: Mihai Ţenea, editor: Mircea Lazaroniu, editor online: Andreea Lãzãroiu)


populare
astăzi

1 Bineînțeles, PSD / Interesantă poveste, sugestive poze

2 Țară condusă de panarame mincinoase! Citiți ce sume alocă sinecurilor în timp ce se plâng că nu au bani pentru indexarea pensiilor!

3 „Rușine să vă fie!” / Val de reacții în urma unei postări a Ambasadei SUA la București despre rezoluția SUA privind Ucraina

4 Recunoașteți personajul?

5 Metoda odioasă prin care au fost jefuite marile bogății ale României, descrisă de CIA