Fotbal: Doi jucători ai echipei FCSB, testaţi pozitiv la coronavirus

Fotbal: Doi jucători ai echipei FCSB, testaţi pozitiv la coronavirus

Doi jucători din cadrul echipei FCSB au fost testaţi pozitiv la noul coronavirus, ca şi alte două persoane din cadrul clubului, a declarat, vineri, pentru AGERPRES, secretarul general al Ligii Profesioniste de Fotbal, Justin Ştefan.

"Am fost informaţi telefonic de către FCSB că patru persoane, dintre care doi jucători, au fost testate pozitiv la coronavirus. Nu am văzut rezultatele, dar am fost informaţi telefonic", a declarat Ştefan pentru AGERPRES.

De la reluarea meciurilor de fotbal, au fost confirmate mai multe cazuri de infectare cu COVID-19 la jucători şi angajaţi ai unor cluburi din Liga I (FC Dinamo, FC Botoşani, CFR Cluj, Universitatea Craiova, Politehnica Iaşi şi Astra Giurgiu) şi a II-a (Concordia Chiajna, Petrolul Ploieşti, FC Argeş şi ASU Poli Timişoara).

În rândul arbitrilor, în lotul pentru primele două eşaloane, au fost depistate până acum şase cazuri, persoanele în cauză fiind oprite de la delegări de Federaţia Română de Fotbal.

Săptămâna aceasta s-au mai înregistrat un caz pozitiv la clubul UTA Arad (Liga I) şi unul la Turris Turnu Măgurele (Liga a II-a).
AGERPRES (AS-autor: Adrian Ţone, editor: Mihai Ţenea, editor online: Andreea Lăzăroiu)


populare
astăzi

1 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri

2 „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate” / „Domnul Șucu Dan Viorel a fost recompensat de organele de Securitate c…

3 Infarctul poate fi prevenit / 7 simptome care apar cu o lună înainte, descoperite de experții din SUA

4 De citit ce scrie, cu pragmatism, Ioana Dogioiu, despre candidatul prezidențial Nicușor Dan

5 BREAKING Luni va fi votat noul guvern!