Fotbal: Dinamo Kiev şi FC Barcelona, învinse la scor în Liga Campionilor

Fotbal: Dinamo Kiev şi FC Barcelona, învinse la scor în Liga Campionilor

Dinamo Kiev, echipă antrenată de românul Mircea Lucescu, şi FC Barcelona au fost învinse la scor, miercuri, în meciurile din etapa a doua a grupelor Ligii Campionilor la fotbal.

Bayern a dispus de Dinamo Kiev cu 5-0, la Munchen, prin golurile înscrise de Lewandowski (două), Gnabry, Sane şi Choupo-Moting.

Barcelona a fost întrecută la scor de forfait (3-0) de Benfica, la Lisabona. Uruguayanul Darwin Nunez a reuşit o dublă, iar celălalt gol a fost înscris de Rafa Silva.

Foto: (c) MANUEL DE ALMEIDA/EPA


Dacă în Serie A, Juventus a avut un debut dificil de sezon, în schimb are un parcurs perfect în Liga Campionilor, competiţie în care a învins-o pe deţinătoarea trofeului, Chelsea, cu 1-0, la Torino, prin golul lui Federico Chiesa.

Foto: (c) ALESSANDRO DI MARCO/EPA


Cristiano Ronaldo a adus victoria formaţiei Manchester United, 2-1 cu Villarreal, printr-un gol marcat în minutele adiţionale (90+5). Paco Alcacer (53) a deschis scorul pentru ''Submarinul galben'', dar Alex Telles a restabilit egalitate (60).

Foto: (c) Peter Powell/EPA


Zenit Sankt Petersburg a obţinut cea mai clară victorie a sa în Liga Campionilor, 4-0 cu Malmoe FF, dar oaspeţii au jucat aproape o repriză în inferioritate.

Atacantul german de origine română Karim Adeyemi a marcat ambele goluri ale lui RB Salzburg, care a învins campioana Franţei, OSC Lille, cu 2-1.

Foto: (c) Philipp Guelland/EPA


Rezultatele de miercuri:
Grupa E

Bayern Munchen - Dinamo Kiev 5-0
Au marcat: Robert Lewandowski 12 - penalty, 27, Serge Gnabry 68, Leroy Sane 74, Eric Maxime Choupo-Moting 87.

Benfica Lisabona - FC Barcelona 3-0
Au marcat: Darwin Nunez 5, 79 - penalty, Rafa Silva 69.
Cartonaş roşu: Eric Garcia (FC Barcelona) 87.

Clasament
loc echipa M V E Î GM-GP P
1 Bayern Munchen 2 2 0 0 8-0 6
2 Benfica 2 1 1 0 3-0 4
3 Dinamo Kiev 2 0 1 1 0-5 1
4 FC Barcelona 2 0 0 2 0-6 0

Grupa F
Atalanta Bergamo - Young Boys Berna 1-0
A marcat: Matteo Pessina 68.

Manchester United - Villarreal 2-1
Au marcat: Alex Telles 60, Cristiano Ronaldo 90+5, respectiv Paco Alcacer 53.

Clasament
loc echipa M V E Î GM-GP P
1 Atalanta 2 1 1 0 3-2 4
2 Young Boys 2 1 0 1 2-2 3
3 Manchester United 2 1 0 1 3-3 3
4 Villarreal 2 0 1 1 3-4 1

Grupa G
RB Salzburg - OSC Lille 2-1
Au marcat: Karim Adeyemi 35 - penalty, 53 - penalty, respectiv Burak Yilmaz 62.

VfL Wolfsburg - Sevilla FC 1-1
Au marcat: Renato Steffen 48, respectiv Ivan Rakitic 87 - penalty.
Cartonaş roşu: Josuha Guilavogui (Wolfsburg) 85.

Clasament
loc echipa M V E Î GM-GP P
1 RB Salzburg 2 1 1 0 3-2 4
2 Sevilla 2 0 2 0 2-2 2
3 Wolfsburg 2 0 2 0 1-1 2
4 Lille 2 0 1 1 1-2 1

Grupa H
Zenit Sankt Petersburg - Malmoe FF 4-0
Au marcat: Claudinho 9, Daler Kuziaev 49, Aleksei Sutormin 80, Wendel 90+4.
Cartonaş roşu: Anel Ahmedhodzic (Malmoe) 53.

Juventus Torino - Chelsea Londra 1-0
A marcat: Federico Chiesa 46.

Clasament
loc echipa M V E Î GM-GP P
1 Juventus 2 2 0 0 4-0 6
2 Chelsea 2 1 0 1 1-1 3
3 Zenit 2 1 0 1 4-1 3
4 Malmoe FF 2 0 0 2 0-7 0
Legendă: M - meciuri, V - victorii, E - egaluri, Î - înfrângeri, GM - goluri marcate, GP - goluri primite, P - puncte
AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Andreea Preda)


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”