Fotbal: Dinamo Kiev - Dinamo Bucureşti 3-0, în meci amical
Dinamo Kiev a învins-o pe Dinamo Bucureşti cu scorul de 3-0 (2-0), sâmbătă, într-un meci amical de fotbal desfăşurat pe Stadionul "Valeri Lobanovski" din capitala Ucrainei.
''Meciul Salvării'', cum a fost numit de suporterii dinamovişti, a fost organizat cu sprijinul lui Mircea Lucescu, actualul antrenor al echipei ucrainene, pentru ca echipa din Şoseaua Ştefan cel Mare să strângă banii necesari pentru obţinerea licenţei de Liga I pentru sezonul viitor.
Suporterii dinamovişti, organizaţi în programul Doar Dinamo Bucureşti, au vândut peste 30.000 de bilete virtuale pentru acest partidă, care s-a desfăşurat fără spectatori.
Meciul de la Kiev a prilejuit un moment istoric, Cătălin Hîldan Junior, nepotul regretatului Cătălin Hîldan, debutând în tricoul primei echipe.
Dinamo Kiev, net superioară valoric, s-a impus prin golurile marcate de Clayton (22), din pasa lui Garmaş, Bodgan Lednev (41), din pasa lui Aleksandr Timcik, şi Danilo Hondak (90+1), în urma unui corner.
Cea mai periculoasă acţiune a echipei bucureştene s-a consumat în min. 61, când Mihaiu a avut o pătrundere, încheiată cu şut pe lângă poartă.
Jucătorii dinamoviştii au avut numele scrise pe tricouri cu caractere chirilice.
Echipa antrenată de Gheorghe Mulţescu s-a deplasat la Kiev decimată de absenţe, unii jucători fiind convocaţi la loturi naţionale, accidentaţi sau testaţi pozitiv la COVID-19.
Au evoluat echipele:
Dinamo Kiev: 71. Denis Boiko (51. Valentin Morgun, 80) - 94. Tomasz Kedziora (20. Danilo Skorko, 62), 24. Aleksandr Timcik (22. Kristian Bilovar, 71), 23. Sidclei (10. Denis Kuzîk, 82), 29. Vitali Buialski (16. Vikenti Voloşin, 46) - 8. Volodimir Şepelev (55. Igor Gorbaci, 87), 18. Aleksandr Andrievski (5. Danilo Hondak, 87) - 19. Denis Garmaş (30. Vladislav Vanat, 46), 17. Bogdan Lednev (7. Mikola Mihailenko, 71), 14. Carlos De Pena (31. Nazar Voloşin, 46) - 27. Clayton (15. Iaroslav Nadolski, 80). Antrenor: Mircea Lucescu.
Dinamo Bucureşti: 34. Aleksander Mitrovic - 6. Marco Ehmann, 30. Florin Bejan, 27. Ricardo Grigore - 22. Deian Sorescu (24. Cătălin Hîldan jr, 76), 32. Geani Creţu (98. Andreas Mihaiu, 46), 5. Alexandru Răuţă (căpitan; 26. Jonathan Morsay, 76), 15. Claudiu Stan (55. Janusz Gol, 62) - 99. Robert Moldoveanu (20. Antonio Borduşanu, 46), 19. Andrei Blejdea (29. Cătălin Măgureanu, 62), 31. Diego Fabbrini (38. Ahmed Bani, 46). Antrenor: Gheorghe Mulţescu.
Rezerve: 28. Valentin Borcea, 3. Cristian Ionescu.
Arbitru: Evgheni Aranovski.
AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Andreea Preda)
Sursa foto: FC Dynamo Kyiv /Facebook