Fotbal: Dennis Man a debutat la Parma, în Serie A

Fotbal: Dennis Man a debutat la Parma, în Serie A

Atacantul român Dennis Man, transferat vineri de la FCSB la Parma, a debutat duminică sub culorile noii sale echipe, învinsă de Napoli cu scorul de 2-0, pe Stadionul ''Diego Armando Maradona'', în etapa a 20-a a campionatului de fotbal al Italiei.

Foto: (c) CESARE ABBATE/EPA


Man a intrat pe gazon în min. 80 în locul lui Gaston Brugman, dar nu a reuşit să se remarce. Valentin Mihăilă a rămas pe banca de rezerve la Parma.

Foto: (c) CESARE ABBATE/EPA


Napoli s-a impus prin golurile marcate de Eljif Elmas (32) şi Matteo Politano (82).

Foto: (c) CESARE ABBATE/EPA


Doi fotbalişti români au oferit pase de gol în meciurile de duminică din Serie A.

Foto: (c) CESARE ABBATE/EPA


Ştefan Radu a fost integralist la Lazio şi a pasat decisiv pentru Adam Marusic (3), la deschiderea scorului în meciul cu Atalanta, câştigat de oaspeţi cu 3-1 la Bergamo. Pentru Lazio au mai înscris Joaquin Correa (51) şi Vedat Muriqi (82), iar golul gazdelor a fost semnat de Mario Pasalic (79).

Răzvan Marin a dat primul său assist în Serie A, dar Cagliari a remizat acasă cu Sassuolo, 1-1. Sarzii au deschis scorul prin Joao Pedro (75), oaspeţii egalând prin ivorianul Jérémie Boga (90+4). Marin a fost integralist la gazde şi a primit un cartonaş galben în min. 20, în timp ce fundaşul Vlad Chiricheş nu a făcut parte din lotul oaspeţilor.

Atacantul Denis Drăguş a fost doar rezervă la Crotone, învinsă acasă de Genoa cu 3-0.

Rezultate:
Vineri

Torino - Fiorentina 1-1
Au marcat: Belotti (88), respectiv Ribéry (67).

Sâmbătă
Bologna - AC Milan 1-2
Au marcat: Poli (81), respectiv Rebic (26), Kessie (55 - penalty).
Portarul Ciprian Tătăruşanu a fost rezervă la Milan.

Sampdoria Genova - Juventus Torino 0-2
Au marcat: Federico Chiesa (20), Aaron Ramsey (90+1).
Fundaşul Radu Drăguşin a fost rezervă la Juventus.

Inter Milano - Benevento 4-0
Au marcat: Improta (7, autogol), Lautaro Martinez (57), Romelu Lukaku (67, 78).
Portarul Ionuţ Radu a fost rezervă la Inter.

Duminică
Spezia - Udinese 0-1
A marcat: De Paul (52 - penalty).

Cagliari - Sassuolo 1-1
Au marcat: Joao Pedro (75), respectiv Boga (90+4).

Crotone - Genoa 0-3
Au marcat: Destro (24, 50), Czyborra (29).

Atalanta Bergamo - Lazio 1-3
Au marcat: Pasalic (79), respectiv Marusic (3), Correa (51), Muriqi (82).

Napoli - Parma 2-0
Au marcat: Elmas (32), Politano (82).

Ultimul meci al etapei, AS Roma - Hellas Verona, se joacă duminică seara.

Clasament:
1. AC Milan 46 puncte
2. Inter Milano 44 puncte
3. Juventus 39 p (19 jocuri)
4. Napoli 37 p (19 j)
5. AS Roma 37 p (19 j)
6. Lazio 37 p
7. Atalanta 36 p
8. Sassuolo 31 p
...
AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Andreea Preda)

Sursa foto: Parma Calcio 1913 /Facebook


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…