Fotbal: Delegaţia FCSB a plecat cu 5 ore şi jumătate întârziere spre Erevan

Fotbal: Delegaţia FCSB a plecat cu 5 ore şi jumătate întârziere spre Erevan

Delegaţia echipei de fotbal FCSB a plecat, miercuri, spre Erevan, unde urmează să dispute partida cu Alaşkert (Armenia), din cadrul turului doi preliminar al Ligii Europa, în jurul orei 14:30, cu 5 ore şi jumătate întârziere, din cauza lipsei unui culoar de zbor.

Directorul sportiv al FCSB, Mihai Stoica, a declarat, la Aeroportul Henri Coandă, că jucătorii vor fi afectaţi de această întârziere.

"Cei mai periculoşi adversari nu sunt cei de la Alaşkert... imaginaţi-vă că ieri am ajuns la 3 dimineaţa în bază şi azi plecăm în Armenia. Şi vedeţi ce se întâmplă. Trebuia să plecăm la 9:00. Am fost anunţaţi că plecăm la 11:00-11:30, probabil că vom pleca la 14:00. Nu e vina nimănui că ne-am ales meseriile astea, nu trebuie să ne lamentăm, dar oboseala mentală este un factor important, pentru că imediat se transformă şi în oboseală fizică", a declarat Stoica.

Oficialul FCSB consideră că echipa sa este favorită în dubla cu Alaşkert: "Steaua pare favorită, am urmărit şi eu jocul pe care echipa Alaşkert l-a disputat în compania formaţiei Makedonija, într-o bază frumoasă s-a disputat, teren în dreapta, teren în spatele porţii... Am jucat la Orhei, iar adiacent era un teren de baschet părăsit. Nu înţeleg de ce UEFA permite unor echipe să joace în asemenea condiţii, pentru că eforturile sunt mari. Pe noi ne costă 100.000 de euro acest charter care pleacă cu o întârziere pe care nu o ştie nimeni. O competiţie pe care o respectăm, dar câteodată se pare că nu suntem respectaţi, jucând pe asemenea stadioane".

Mihai Stoica nu a dorit să comenteze un posibil duel cu Mlada Boleslav (Cehia) sau Ordabasî Şimkent (Kazahstan), în turul al treilea preliminar al Europa League, afirmând că nu e sigur că FCSB se va califica.

"Nu discut de Mlada şi Ordabasî. Ştiu eu dacă trecem de Alaşkert? Ştiu eu dacă ajungem în play-off? Dacă ajungem acolo putem întâlni adversari de cota noastră sau unii care ne depăşesc la toate capitolele. Nu bugetele fac diferenţa, dar îţi faci o idee. Anul trecut am dominat Rapid Viena, dar erorile individuale ne-au făcut să privim jocurile din grupe la tv... Sunt multe necunoscute, prea multe detalii, pe care le aflăm dacă ajungem acolo", a mai spus Mihai Stoica.

Partida FCSB - Alaşkert, contând pentru prima manşă a turului doi preliminar al Europa League, se va disputa, joi, de la ora 20:00, la Erevan.
AGERPRES/(A - autor: Adrian Ţone, editor: Mihai Ţenea, editor online: Adrian Dădârlat)


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…