Fotbal: Daniel Pancu, numit antrenor principal la Politehnica Iaşi
Clubul de fotbal CSM Politehnica Iaşi a anunţat miercuri numirea lui Daniel Pancu în postul de antrenor principal al echipei pregătite până la finalul sezonului trecut de Mircea Rednic.
"Cel mai renumit fotbalist ieşean va conduce colectivul tehnic al CSM Politehnica Iaşi. După foarte mulţi ani, clubul din Copou va avea în frunte doi dintre cei mai iubiţi jucători crescuţi la Iaşi: antrenorul Daniel Pancu şi preşedintele Ciprian Paraschiv. Daniel Pancu a acceptat provocarea de a antrena echipa la care s-a format şi a debutat în prima ligă din România. Asemeni preşedintelui Ciprian Paraschiv, noul tehnician a ales cu sufletul, hotărât să-şi treacă în impresionantul palmares de jucător şi succese de răsunet pe banca tehnică", se arată într-un comunicat al clubului ieşean difuzat pe site -ul oficial.
Daniel Pancu, născut la Iaşi pe 17 august 1977, a început fotbalul ca portar, la vârsta de 7 ani. La 17 ani a făcut pasul spre prima echipă şi a contribuit la promovarea din 1995 sub comanda antrenorilor Leonida Antohi şi Mihai Dănilă. Din Copou a ajuns în Giuleşti unde s-a impus repede, graţie calităţilor sale, devenind unul dintre jucătorii exponenţiali ai echipei care a câştigat Cupa României în 1998 şi campionatul un an mai târziu.
Fostul atacant a mai evoluat la Cesena, Rapid şi Beşiktaş Istanbul, unde a câştigat şi un titlu de campion. A bifat 27 de selecţii la prima reprezentativă pentru care a marcat de 9 ori. În afara revenirilor la Rapid, a mai îmbrăcat tricourile formaţiilor Bursaspor (Turcia), Terek Groznîi (Rusia), ŢSKA Sofia (Bulgaria), FC Vaslui şi FC Voluntari. A adunat 49 de prezenţe în cupele europene în care a înscris 16 goluri. În ultima perioadă Pancu a ocupat funcţia de preşedinte al clubului Rapid.
La finalul sezonului trecut, gruparea Politehnica Iaşi nu a mai prelungit înţelegerea contractuală cu antrenorul Mircea Rednic .
AGERPRES (AS-autor: Adrian Ţone, editor: Mihai Ţenea, editor online: Gabriela Badea)
* Mai multe imagini pe AGERPRES FOTO