Fotbal: Dan Petrescu - Nu m-a sunat nimeni de la FRF, clauza mea de reziliere nu e aşa de mare

Fotbal: Dan Petrescu - Nu m-a sunat nimeni de la FRF, clauza mea de reziliere nu e aşa de mare

Antrenorul echipei CFR Cluj, Dan Petrescu, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că nu a fost sunat de conducerea Federaţiei Române de Fotbal pentru a i se oferi postul de selecţioner al echipei naţionalei a României, el precizând că în contractul său cu gruparea ardeleană există o clauză de reziliere "nu aşa de mare", care poate fi achitată de oricine.

"Eu am fost antrenor liber şase luni şi nu am fost sunat. Am venit de trei luni la CFR Cluj şi nu am fost sunat niciodată de nimeni de la FRF. Eu nu am primit niciun telefon de la nimeni. Am clauză de reziliere la CFR. Oricine îşi permite să o plătească, nu e aşa de mare. Celor care mă propun la naţională le mulţumesc, înseamnă că au încredere în mine, dar nu decid ei cine va fi antrenorul naţionalei. Însă din ce am înţeles va rămâne acelaşi antrenor (n.r. - Mirel Rădoi). Aşa am înţeles, nu ştiu dacă este adevărat. Eu chiar nu ştiu ce să zic", a spus Petrescu.

Întrebat dacă ar accepta o propunere din partea FRF în cazul în care aceasta va veni, tehnicianul a afirmat: "Eu nu răspund la întrebări cu dacă sau parcă. Atunci când voi primi o ofertă vă dau cuvântul că voi spune. Până atunci, dacă nu am nicio ofertă de la nimeni, ce să răspund? Eu vreau să mă concentrez sută la sută la CFR Cluj. Dacă vine vreo ofertă de la echipa naţională a României sau de la alte naţionale voi spune sută la sută. Acum sunt bine unde sunt, pe scaunul echipei campioane a României".

"Parcursul naţionalei de până acum este un eşec. Când ne-am lăsat de fotbal noi, cei din generaţia noastră, am spus că o să vă fie dor de noi şi că 20 de ani nu ne mai calificăm la Mondiale. Dar cred că am greşit, vor fi 30 sau 40 de ani... 40 de ani, aşa văd eu. Şi va fi foarte greu în condiţiile în care ai o grupă cu Macedonia şi Armenia şi nu poţi să te califici de pe locul doi... Ce să mai vorbim? E foarte deranjant, dar asta este situaţia, trebuie să o acceptăm. Nu ştiu ce trebuie să se întâmple, dar o grupă mai uşoară nu cred că vom mai avea în preliminariile unei Cupe Mondiale", a adăugat Petrescu.

Selecţionerul echipei naţionale de fotbal a României, Mirel Rădoi, a anunţat, la 14 noiembrie, într-o conferinţă de presă, că nu va mai continua la conducerea primei reprezentative după ratarea calificării la barajul pentru Cupa Mondială din 2022.

Antrenorul Mirel Rădoi (40 de ani) a preluat funcţia de selecţioner al primei reprezentative a României la 26 noiembrie 2019, post rămas vacant după plecarea lui Cosmin Contra. Contractul său a expirat o dată cu încheierea preliminariilor CM 2022.

Echipa naţională de fotbal a României a învins reprezentativa Liechtensteinului cu scorul de 2-0 (1-0), duminică seara, la Vaduz, în Grupa J a preliminariilor Cupei Mondiale din 2022, însă a ratat calificarea la barajul pentru turneul final din Qatar.

În clasamentul final, Germania a ocupat primul loc, cu 27 puncte, urmată de Macedonia de Nord, 18 puncte, România, 17 puncte, Armenia, 12 puncte, Islanda, 9 puncte, Liechtenstein, 1 punct.

Câştigătoarele grupelor preliminare se califică direct la turneul final din Qatar. Formaţiile clasate pe locurile secunde şi cele mai bune două echipe necalificate din Liga Naţiunilor 2020-2021 vor juca baraje în urma cărora alte trei formaţii vor obţine biletele pentru CM 2022.

România nu s-a mai calificat la o Cupă Mondială din 1998.
AGERPRES (V, AS-autor: Marius Ţone, editor: Mihai Ţenea, editor online: Irina Giurgiu)


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”