Fotbal: Dan Petrescu (CFR Cluj) - Slavia Praga e marea favorită, va fi foarte greu să nu primim gol

Fotbal: Dan Petrescu (CFR Cluj) - Slavia Praga e marea favorită, va fi foarte greu să nu primim gol

Antrenorul echipei de fotbal CFR Cluj, Dan Petrescu, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că Slavia Praga este marea favorită în întâlnirea din play-off-ul Ligii Campionilor, precizând că va fi foarte greu pentru jucătorii săi să nu primească gol în cele două manşe.

"Slavia Praga este o echipă foarte puternică, un club cu un buget extraordinar. Are jucători de mare valoare şi a câştigat campionatul în Cehia. Cei de la Slavia sunt mari favoriţi în acest meci. Toată lumea din România a început să creadă în CFR Cluj. Până acum nimeni nu credea în Dan Petrescu şi CFR Cluj, doar după acest meci (n.r. - cu Celtic Glasgow) sau schimbat opiniile. Băieţii mei au câştigat foarte mult entuziasm şi încredere. Ştim că la fel ca la meciul cu Celtic, dacă nu marcăm goluri va fi imposibil să ne calificăm. Slavia Praga e foarte greu de oprit, are foarte mulţi jucători foarte buni în atac. Va fi foarte greu să nu primim gol şi în meciul de acasă şi în cel din deplasare. Trebuie să marcăm goluri dacă vrem să ne calificăm", a afirmat Petrescu.

Acesta a precizat că Nicolae Stanciu este un jucător de clasă căruia jucătorii săi trebuie să îi acorde o atenţie sporită.

"Nu ştiu dacă Stanciu va juca de la început la Slavia. Dar să nu uităm că la ei în lot este şi Băluţă, care nu prinde primii 18, aşa de mare valoare are lotul lor. Dacă va juca Stanciu ce pot să spun... este un jucător de echipă naţională, a marcat foarte multe goluri pe unde a jucat. Chiar de când a venit la Slavia a marcat deja două goluri. E clar că va fi un pericol constant pentru noi, la fel ca şi ceilalţi jucători de atac ai lor. Nu poţi să spui că numai unul e periculos, însă Stanciu e un jucător de clasă şi e clar că trebuie să avem mare grijă la cum şutează de la distanţă şi la cum reuşeşte să se desprindă mereu de adversar. Trebuie să fim foarte atenţi şi să ne dublăm mereu", a explicat Dan Petrescu.

Echipa de fotbal CFR Cluj întâlneşte, marţi, de la ora 22:00, pe teren propriu, formaţia Slavia Praga, într-o partidă contând pentru prima manşă a play-off-ului Ligii Campionilor.

Formaţia cehă, la care joacă românii Alexandru Băluţă şi Nicolae Stanciu, nu a pierdut în cele şase meciuri disputate de-a lungul timpului cu echipe din România (două victorii, patru egaluri).
AGERPRES (V-editor: Marius Ţone, editor online: Adrian Dădârlat)


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”