Fotbal: Dan Petrescu (CFR Cluj) - Cel mai mult în Europa a contat că nu am fost eu de la început

Fotbal: Dan Petrescu (CFR Cluj) - Cel mai mult în Europa a contat că nu am fost eu de la început

Antrenorul formaţiei CFR Cluj, Dan Petrescu, a afirmat, miercuri, îtr-o conferinţă de presă, că parcursul slab al echipei sale în actualul sezon al Europa Conference League la fotbal a fost influenţat negativ de faptul că nu s-a aflat de la început la conducerea tehnică a grupării ardelene.

"Cred că cel mai mult în acest an a contat faptul că nu am fost eu de la început. În ultimii trei ani, Dan Petrescu a făcut toate transferurile, am luat jucătorii pe care i-am vrut, a patra oară nu am mai fost eu. Când am venit eu a trebuit să fac ceva foarte rapid şi a trebuit să imprim un alt stil de joc cu care unii dintre jucători nu erau obişnuiţi. Faptul că nu am fost de la început a contat foarte mult. Sigur a contat faptul că nu am început eu pregătirea cu această echipă", a spus Dan Petrescu.

El a precizat că întreg fotbalul românesc se află în declin de mai multă vreme, comparând campionatul intern cu un automobil Dacia care trebuie să concureze cu un Mercedes.

"La anul trebuie neapărat să câştigăm campionatul, acesta va fi obiectivul. Şi să construim o echipă competitivă pentru Europa. Va fi din ce în ce mai greu pentru toate echipele, inclusiv pentru CFR Cluj, pentru că fotbalul românesc merge în jos, nu sunt talente care să vină din spate. Din păcate, jucătorii români nu mai joacă în campionatele mari. Cel mai bun campionat din lume este cel din Anglia, de departe, şi noi nu mai avem de mult un jucător acolo, nici la Divizia B. Poate doar Puşcaş. Şi atunci cum să facem faţă? E alt nivel, e ca şi cum ai merge cu Mercedes şi celălalt cu Dacia. Ce poţi să faci când conduci Dacia şi celălalt Mercedes? Cam aşa suntem noi acum în fotbal", a mai spus tehnicianul român.

Referitor la ultima partidă din Grupa D a Europa Conference League, Dan Petrescu a afirmat că va folosi cea mai bună formulă de echipă pentru a o putea învinge pe Jablonec, chiar dacă a pierdut şansele de calificare în faza următoare a competiţiei.

"Orice meci de fotbal este important, indiferent cu cine îl joci. Dacă vorbim de Europa, normal că este un meci special. Aşteptările erau mari, şi ale mele, şi ale lor, şi ale suporterilor, ne aşteptam să vedem mai multe. În campionat este o surpriză plăcută tot ce se întâmplă. Nu mă aşteptam nici în cele mai frumoase visuri că echipa asta, după 18 meciuri, să aibă 16 victorii. În acelaşi timp, nu mă aşteptam ca în Conference League să fim doar cu un punct după cinci meciuri. Realitatea e asta, putem găsi o mie de scuze, dar scuzele nu le acceptă nimeni. Toţi ştim ce s-a întâmplat aici la club, nu a fost o stabilitate şi acest lucru s-a văzut în Europa. Dar în campionat nu s-a simţit acest lucru. Cred că este de învăţat din ceea ce s-a întâmplat anul acesta pentru viitor. Dar nivelul din Cehia, Danemarca sau Olanda este mult peste nivelul nostru şi atunci când întâlnim cu o echipă mai puternică decât în campionat suferim. Aceasta este realitatea fotbalului românesc la ora asta. Jucătorii dau tot în competiţiile europene. Voi băga cea mai bună echipă, vom încerca să câştigăm meciul, să respectăm competiţia şi să respectăm clubul şi fanii noştri. Dacă Jablonec va câştiga are şanse la locul doi, egalul cred că nu le ajunge. Trebuie să vină aici să rişte să câştige. Vor veni cu un moral ridicat după un meci câştigat în 8 oameni în campionat", a mai spus Petrescu.

În ceea ce îl priveşte pe atacantul Denis Alibec, exclus din lot în ultima perioadă din cauza comportamentului, Dan Petrescu a afirmat că l-a reprimit la pregătire, dar titularizarea va depinde doar de jucător: "Cu Alibec am avut o discuţie, a venit la antrenament, s-a antrenat foarte bine. Eu iubesc toţi jucătorii şi le acord a doua şansă. A primit un cartonaş galben, dacă primeşte cartonaşul roşu, gata, dar depinde de el, nu de mine. Dacă nu se antrenează bine nu are nicio şansă".

CFR Cluj a pierdut orice şansă de a se califica în faza următoare a Europa Conference League, aflându-se după 5 meciuri pe ultimul loc în Grupa D, cu un singur punct. Ierarhia este condusă de Alkmaar, cu 11 puncte, urmată de Randers (7 puncte) şi Jablonec (6 puncte).

În ultima etapă a grupei, CFR Cluj va întâlni formaţia cehă Jablonec, joi, de la ora 19:45, pe teren propriu.
AGERPRES (V, AS-autor: Adrian Ţone, editor: Mihai Ţenea, editor online: Anda Badea)


populare
astăzi

1 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri

2 „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate” / „Domnul Șucu Dan Viorel a fost recompensat de organele de Securitate c…

3 Infarctul poate fi prevenit / 7 simptome care apar cu o lună înainte, descoperite de experții din SUA

4 De citit ce scrie, cu pragmatism, Ioana Dogioiu, despre candidatul prezidențial Nicușor Dan

5 BREAKING Luni va fi votat noul guvern!