Fotbal: Csaba Asztalos (CNCD) - Colţescu a greşit, nu trebuie pusă batista pe ţambal, dar nici răstignit

Fotbal: Csaba Asztalos (CNCD) - Colţescu a greşit, nu trebuie pusă batista pe ţambal, dar nici răstignit

Preşedintele Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, Csaba Asztalos, a declarat, miercuri, pentru AGERPPRES, că arbitrul Sebastian Colţescu a greşit când s-a referit la Pierre Achille Webo folosind apelativul negru şi că nu trebuie ''pusă batista pe ţambal, dar nici nu trebuie răstignit''.

"Colţescu a greşit, dar nu trebuie pusă batista pe ţambal, nici nu trebuie răstignit. Trebuie să învăţăm din acest incident. Sunt astfel de probleme şi trebuie luate în serios. Nu consider că a fost o greşeală voită, nu cred că a fost cu intenţie, efectiv cred că nu cunoaşte acest aspect. Deci nu cunoaşte aceste aspecte. Şi a mai făcut o greşeală, din câte ştiu eu limba oficială a unei partide pentru arbitrii este engleza şi trebuia să rămână în engleză. De ce? Pentru că nu a vorbit doar cu arbitrul de centru, e în prezenţa tuturor, e public. Avem nevoie de mai multă cunoaştere, arbitrii cu siguranţă ar trebui pregătiţi în acest sens", a declarat Csaba Asztalos.

El a precizat că din punctul său de vedere este un incident rasist.

"Din punctul meu de vedere este un incident rasist. Apelativul folosit de arbitru este unul rasist, nu putem să acceptăm acel argument că în limba română nu ar avea conotaţie rasiste. De ce? Pentru că, chiar dacă societatea din România nu a avut experienţă istorică directă cu sclavia, cu discriminare rasială şi pentru mulţi cetăţeni români nu este evident conţinutul clar rasist al apelativului negru, asta nu înseamnă că nu este rasist. Noi am avut o experienţă rasistă în ceea ce priveşte discriminarea romilor în perioada de robie şi aceste explicaţii nu stau în picioare pentru arbitru. Pentru cel vizat, care face parte din acea categorie de persoane, are o altă experienţă apelativul negru. A fost şi este cea mai puternică formă de etichetare şi stigmatizarea rasială. Şi acele persoane au o memorie a sclaviei şi a discriminării", a mai spus Csaba Asztalos.

Preşedintele CNCD nu înţelege cum un arbitru poate face o astfel de greşeală la un nivel atât de înalt: "Ceea ce este de neînţeles este cum un arbitru la un asemenea nivel nu cunoaşte acest aspecte în condiţiile în care FIFA, UEFA şi FRF de ani de zile ţin o campanie puternică împotriva rasismului. Mai ales atunci când avem o campanie de susţinere a luptei împotriva rasismului a jucătorilor. Vedeţi că îngenunchează înaintea meciurilor şi aşa mai departe. Deci nu are relevanţă dacă arbitrul a vrut sau nu să discrimineze. Eu cred în bună credinţă arbitrului. Eu cred că a fost o formă de necunoaştere, dar asta nu îl scuză".

Preşedintelui CNCD a afirmat că în fotbalul românesc există multe cazuri de rasism, pe care a ţinut să le amintească.

"Un alt aspect faţă de care vreau să îl exprimă îngrijorarea este că foarte mulţi formatori de opinie în reacţiile lor neagă existenţa rasismului în fotbalul românesc şi spun că noi nu avem o astfel de problemă. Ba le recomand să citească interviul dat de Eric de Oliveira acum o lună în care vorbeşte clar despre rasism, să vadă că la Iaşi într-o partidă din Liga I s-au imitat sunete de animale, cazul Wellington de la Concordia, Nicuşor Bancu de la Universitatea Craiova din acest an, scandările rasiste împotriva romilor în cazul Rapid şi elementele care au fost faţă de maghiari. Faceţi o statistică şi vedeţi câte sancţiuni a luat FRF în ultimii ani pentru discriminare sau de câte ori a jucat fără spectatori echipa naţională", a mai spus Csaba Asztalos.

Meciul Paris Saint-Germain - Istanbul Başakşehir, din cadrul Ligii Campionilor, din capitala Franţei a fost întrerupt în urma unui incident considerat rasist în care a fost implicat arbitrul de rezervă Sebastian Colţescu şi se va relua miercuri seara, de la ora 19:55 (ora României).

Staff-ul campioanei Turciei şi jucătorii acesteia, urmaţi de cei ai echipei PSG au luat decizia de a părăsi terenul după eliminarea antrenorului secund al formaţiei din Istanbul, fostul atacant camerunez Pierre Achille Webo, acuzând afirmaţii rasiste din partea arbitrului de rezervă.

Colţescu i-a cerut în min. 16 arbitrului de centru Ovidiu Haţegan să intervină pentru a-l calma pe Webo, care a fost prea vehement la o decizie a arbitrului de centru, potrivit AFP. Colţescu l-a identificat pe antrenorul secund al echipei turce cu termenul de ''tipul negru'', iar Haţegan i-a arătat cartonaşul roşu fostului atacant camerunez.

Webo a protestat, iar atacantul franco-senegalez Demba Ba (rezervă) a coborât din tribună şi l-a acuzat de rasism pe Colţescu, reproşându-i că s-a referit la culoarea pielii lui Webo, întrebându-l dacă ar fi făcut la fel şi dacă era cazul unei persoane albe, relatează AFP.

Şi jucători de la PSG, printre care Neymar, Mbabbe şi Marquinhos, au venit pentru a cere explicaţii la marginea terenului. După mai multe minute de discuţii cele două echipe au părăsit terenul.

Uniunea Europeană de Fotbal a confirmat, marţi seara, că meciul dintre Paris Saint-Germain şi Istanbul Başakşehir va fi reluat miercuri, cu alţi arbitri.

Forul continental a anunţat că o anchetă amănunţită va fi demarată imediată în legătură cu incidentul.

Ministrul Sportului din Franţa, Roxana Mărăcineanu a catalogat exprimarea arbitrului român drept rasistă.

"În această seară sportivii au luat o decizie istorică, în faţa unei atitudini pe care au considerat-o inacceptabilă. O expresie a rasismului obişnuit. Aşteptăm rezultatele anchetei, dar nu pot decât să salut simbolul puternic al gestului şi solidarităţii lor", a scris ministrul Roxana Mărăcineanu, născută în România, pe contul său de Twitter.
AGERPRES (A, AS-autor: Adrian Ţone, editor: Mihai Ţenea, editor online: Irina Giurgiu)


Citește și:

populare
astăzi

1 Istoricul Allan Lichtman, „Nostradamus” al sondajelor politice, își menține predicția cu privire la câștigătorul alegerilor din SUA

2 S-a mai născut o regină a prefăcătoriei?

3 Imagini care dau fiori din Polonia, care a început să construiască linii defensive la granița cu Rusia

4 Dan Diaconescu / „Monica Tatoiu a plătit la mine apariția. A plătit undeva la 3.000 de dolari sau 5.000, ceva de genul, o oră sau două ore, să apară la…

5 VIDEO „Dacă e singură, o dilești”