Fotbal: Cristiano Ronaldo - 'Nu există altul mai bun decât mine'

Fotbal: Cristiano Ronaldo - 'Nu există altul mai bun decât mine'

Cristiano Ronaldo, marele câştigător al galei premiilor "Quinas de Ouro", desfăşurată luni la Lisabona, în cadrul căreia a fost desemnat cel mai bun fotbalist portughez al anului 2017, consideră că este cel mai bun jucător din lume.

"Atât la nivel personal, cât şi colectiv, am trăit un an de vis. Anul trecut a fost istoric la Real Madrid, pentru că am câştigat cinci trofee. Am câştigat şi Balonul de Aur, premiul The Best din partea FIFA. Deci, eu cred mereu că nu există altul mai bun decât mine, în orice caz pe teren", a declarat Ronaldo, care a adăugat că a mai doborât un record în 2017, prin venirea pe lume a trei copii.

"Atât pe teren, cât şi în afara lui, eu încep să devin un obişnuit al recordurilor", a mai spus vedeta portugheză.

Atacantul lui Real Madrid a primit trofeul chiar din mâinile preşedintelui UEFA, Alexander Ceferin, prezent la ceremonia care a avut loc la Pavilihao Carlos Lopes din capitala portugheză

Ronaldo a acumulat 65% din voturi în cadrul anchetei Federaţiei portugheze de fotbal, devansându-l pe portarul lui Sporting Lisabona, Rui Patricio (18%), şi pe mijlocaşul lui Manchester City, Bernardo Silva (17%).

În vârstă de 33 ani, Cristiano Ronaldo a cucerit pentru a doua oară consecutiv premiul "Quinas de Ouro", rezervat fotbalistului lusitan al anului, după ce în anul 2015 a fost desemnat cel mai bun jucător portughez din istorie, de către Federaţia din ţara sa. AGERPRES (autor: Vlad Constantinescu, editor: Mihai Ţenea, editor online: Irina Giurgiu)


populare
astăzi

1 Voi ați văzut ce a scris Călin Georgescu în anexa la declarația de avere pe care nu a semnat-o?

2 Acest text a fost scris pe 7 decembrie 2024. Puneți cap la cap cu ce se întâmplă astăzi...

3 LIVE Violențe la sediul BEC după invalidarea candidaturii lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale

4 „Rețeaua rusească” există și duce la Georgescu

5 Ce au descoperit hackerii ucraineni despre Călin Georgescu în computerul lui Dughin