Fotbal: ''Cred că UTA a demonstrat de ce a meritat să promoveze în Liga I'', a spus antrenorul lui FC Hermannstadt

Fotbal: ''Cred că UTA a demonstrat de ce a meritat să promoveze în Liga I'', a spus antrenorul lui FC Hermannstadt

"Cred că UTA a demonstrat de ce a meritat să promoveze în Liga I", a declarat antrenorul lui FC Hermannstadt, Ruben Albes, prefaţând meciul cu echipa arădeană, etapa a 7-a din Liga I de fotbal.

"Cred că UTA a demonstrat de ce a meritat să promoveze în Liga I. Cei de la această echipă fac lucrurile realmente foarte bine, mai ales că au suferit doar o înfrângere până acum. Sunt o echipă istorică în fotbalul românesc, iar pe lângă asta trebuie să ţinem cont că toate meciurile disputate după această pauză competiţională sunt foarte complicate. Trebuie să ne adaptăm cât de repede posibil să jucăm la Mediaş. Am fi fost foarte bucuroşi să jucăm în continuare acasă, la Sibiu, unde ne simţim cu siguranţă foarte bine, dar avem acum o nouă provocare şi aceea este să ne adaptăm la Mediaş. Trebuie să înfruntăm meciurile şi să începem să simţim acel stadion ca şi cum ar fi propria noastră casă. Acesta este unul dintre obiectivele pe care le avem acum", a afirmat Ruben Albes.

"În privinţa accidentărilor, avem nişte îndoieli, nişte jucători care nu sunt 100%, mai ales în defensivă, unde am avut mai multe probleme în ultimele săptămâni. Putem adăuga aici şi cazul lui Raul Opruţ, care s-a lovit la naţionala U21 la umăr, dar cu siguranţă vom căuta cele mai bune soluţii pentru a face faţă meciului cu UTA Arad", a adăugat tehnicianul.

Va fi prima confruntare pe care FC Hermannstadt o va disputa acasă în actualul sezon competiţional pe arena Gaz Metan din Mediaş, acest fapt datorându-se lucrărilor de reamenajare a Stadionului Municipal Sibiu.

În meciul de duminică va lipsi Stanley Elbers, accidentat la genunchi, iar Soni Mustivar şi Adrian Scarlatache sunt incerţi, din cauza unor accidentări mai vechi. Pe această listă se adaugă şi fundaşul stânga Raul Opruţ, accidentat serios la umăr în meciul disputat de echipa naţională U21 a României cu Malta U21. De asemenea, căpitanul Răzvan Dâlbea nu va fi inclus în lot, fiind suspendat după ce a primit cartonaş roşu la finalul partidei cu Gaz Metan.

În această săptămână majoritatea testelor COVID-19, efectuate de fotbaliştii şi stafful FCH, au avut un rezultat negativ, cu excepţia fotbalistului depistat pozitiv cu ceva vreme în urmă. Acesta se simte în continuare foarte bine, este asimptomatic şi a primit acordul specialiştilor DSP să înceapă un program de antrenamente individual, până când rezultatul testării va fi unul negativ şi apoi se va alătura echipei.

Gruparea sibiană aminteşte că de curând au fost depistate mai multe cazuri de COVID-19 în Liga I, inclusiv trei cazuri noi la UTA Arad, adversara de duminică.

"Veşti proaste pentru fotbal, veşti proaste pentru România, veşti proaste pentru toată lumea că numărul de infectări cu COVID-19 este în creştere. Suferim şi noi împreună cu unul dintre jucătorii noştri. Trebuie să continuăm să luăm multe măsuri de precauţie, să fim maturi, să fim profesionişti şi să încercăm să avem grijă cât mai mult posibil", a spus Ruben Albes.

FC Hermannstadt ocupă locul 5 în clasament, cu 9 puncte obţinute în primele 6 etape. De cealaltă parte, UTA Arad se află pe locul 12, cu 7 puncte.

Partida se va disputa duminică, 18 octombrie 2020, de la ora 18:45, pe Stadionul Gaz Metan din Mediaş.
AGERPRES (AS/editor: Mircea Lazaroniu, editor online: Ada Vîlceanu)


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”