Fotbal: Clubul francez FC Nantes nu-şi pune la dispoziţie jucătorii pentru meciurile interţări disputate în afara UE

Fotbal: Clubul francez FC Nantes nu-şi pune la dispoziţie jucătorii pentru meciurile interţări disputate în afara UE

Clubul francez FC Nantes a anunţat miercuri că nu-şi va pune la dispoziţie jucătorii pentru meciurile interţări ce vor avea loc la sfârşitul lui martie în afara Uniunii Europene, transmite France Football.

"La fel ca mai multe cluburi din Hexagon, FC Nantes nu-şi va pune la dispoziţie jucătorii internaţionali selecţionaţi pentru meciuri în afara spaţiului european la următoarea fereastră internaţională, programată la sfârşitul lunii martie", a indicat gruparea din Ligue 1 într-un comunicat.

"În absenţa garanţiilor sanitare conforme cu cerinţele guvernului francez în vigoare în acest moment, FC Nantes nu-şi va putea pune la dispoziţie jucătorii internaţionali în afara limitelor spaţiului european. Această decizie, bazată pe circulara FIFA 1749 din 5 februarie, se justifică prin protocolul de întoarcere impus celor care au călătorit în afara Uniunii Europene, care vor trebui mai ales să respecte o izolare de şapte zile. Jucătorii vizaţi ar fi de asemenea în imposibilitatea de a lua parte la întâlnirea din etapa a 31-a a Ligue 1, programată duminică 4 aprilie, între FC Nantes şi OGC Nice (ora 15:00)", se adaugă în comunicat.

Sunt vizaţi de această măsură atacanţii Moses Simon (Nigeria) şi Kalifa Coulibaly (Mali), fundaşul Jean-Charles Castelletto (Camerun) şi fundaşul stânga Charles Traore (Mali).

Cluburile franceze de primă divizie Metz şi Dijon au făcut zilele trecute anunţuri asemănătoare cu cel al lui FC Nantes.
AGERPRES (AS/autor: Mircea Lazaroniu; editor: Adrian Drăguţ, editor online: Ady Ivaşcu)


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…