Fotbal: Clasamentul FIFA - Franţa şi Belgia, la egalitate pe primul loc; România a urcat pe 27

Fotbal: Clasamentul FIFA - Franţa şi Belgia, la egalitate pe primul loc; România a urcat pe 27

Naţionala României a urcat un loc faţă de luna trecută şi ocupă poziţia a 27-a în clasamentul Federaţiei Internaţionale de Fotbal (FIFA), dat publicităţii joi, în timp ce pe primul loc se află la egalitate campioana mondială Franţa şi Belgia.

România a reuşit luna aceasta două remize în Liga Naţiunilor, 0-0 acasă cu Muntenegru şi 2-2 în deplasare cu Serbia.

Tricolorii au început anul pe 40, dar au urcat 4 locuri în februarie, 4 în aprilie şi câte 2 în iunie şi august. Aceasta este cea mai bună clasare a naţionalei României din 2016 încoace.

România ocupă un loc mai bun decât adversarele sale din Liga Naţiunilor, Serbia fiind pe 35 (a urcat o treaptă faţă de luna trecută), Muntenegru staţionează pe 41, iar Lituania a urcat o poziţie, fiind pe 126.

Turcia, echipă antrenată de românul Mircea Lucescu, se menţine pe locul 38.

La vârf, Franţa a fost egalată de Belgia, medaliata cu bronz de la CM 2018, iar pe poziţia a treia se află în continuare Brazilia.

Următorul clasament va fi publicat pe 25 octombrie.

Clasamentul FIFA (septembrie):
1 (2). Belgia 1.729 puncte
1 (1). Franţa 1.729
3 (3). Brazilia 1.663
4 (4). Croaţia 1.634
5 (5). Uruguay 1.632
6 (6). Anglia 1.612
7 (7). Portugalia 1.606
8 (8). Elveţia 1.598
9 (9). Spania 1.597
10 (9). Danemarca 1.581
11 (11). Argentina 1.575
12 (12). Chile 1.568
12 (15). Germania 1.568
14 (14). Columbia 1.567
15 (13). Suedia 1.550
15 (16). Mexic 1.550
17 (17). Olanda 1.540
18 (18). Polonia 1.537
19 (19). Ţara Galilor 1.536
20 (21). Italia 1.526
21 (20). Peru 1.525
22 (22). SUA 1.510
23 (24). Tunisia 1.503
24 (23). Austria 1.499
25 (24). Senegal 1.492
26 (26). Slovacia 1.491
27 (28). România 1.489
....................................
35 (36). Serbia 1.463
38 (38). Turcia 1.456
41 (41). Muntenegru 1.444
126 (127). Lituania 1.123
...
AGERPRES (editor: Mihai Ţenea; editor online: Magdalena Tănăsescu)


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”