Fotbal: Cinci mari cluburi franceze, sponsorizate de firme online suspecate de practici dubioase

Fotbal: Cinci mari cluburi franceze, sponsorizate de firme online suspecate de practici dubioase

Cinci mari cluburi de fotbal din Ligue 1 - PSG, Monaco, Marseille, Lyon și Nice - sunt sponsorizate de companii online suspectate de practici îndoielnice vizavi de investitorii lor seduși de câștiguri mari prin intermediul operațiunilor pe bursa valutară internațională Forex, relatează L'Equipe.

Parchetul din Paris, Autoritatea piețelor financiare și poliția bancară au anunțat lansarea unei campanii de atenționare a cetățenilor vizavi de funcționarea acestor site-uri de investiții, nu întotdeauna ilegale, dar care aduc pierderi clienților în 90% din cazuri. În ultimii șase ani, aceste site-uri au rulat circa 4,5 miliarde euro.

Cele cinci cluburi sunt sponsorizate de site-uri legale, dar au sediul în Cipru, unde securitatea clienților nu poate fi protejată ca în restul Uniunii Europene. Pe de altă parte, autoritățile recunosc că nu au argumente legale pentru a cere cluburilor să renunțe la acest gen de sponsori.

AGERPRES/(autor: Teodor Ciobanu, editor: Mihai Țenea, editor online: Anda Badea)


populare
astăzi

1 LIVE Alegeri parlamentare 2024 / PSD a câștigat alegerile cu peste 22%, AUR e pe doi cu 18%, urmat de PNL

2 Simple zvonuri?

3 Uite, asta este chestie gravă și concretă despre Călin Georgescu!

4 VIDEO Da, este surprinzătoarea președintă a POT, are două masterate şi a participat la tranzacţii imobiliare de sute de milioane de euro

5 ALERTĂ Avem distribuirea mandatelor în Parlament! PSD, PNL, UDMR și Minoritățile au majoritate și pot guverna fără USR, spun calculele partidelor!