Fotbal: CFR Cluj a câştigat titlul de campioană a României

Fotbal: CFR Cluj a câştigat titlul de campioană a României

CFR Cluj a câştigat al patrulea său titlu consecutiv de campioană a României, marţi seara, după ce a învins-o pe FC Botoşani cu scorul de 1-0 (0-0), în deplasare, în etapa a noua (penultima) a fazei play-off a Ligii I de fotbal.

CFR şi-a trecut în palmares al şaptelea titlu de campioană, după cele din sezoanele 2007-2008, 2009-2010, 2011-2012, 2017-2018, 2018-2019, 2019-2020.

Totodată, este primul titlu de campion din cariera antrenorului Edward Iordănescu.

Soarta partidei de la Botoşani a fost decisă de autogolul lui Alexandru Ţigănaşu (53), fundaşul echipei gazdă deviind involuntar o minge trimisă cu capul de Andrei Burcă, la un corner.

CFR Cluj a făcut un joc solid şi a ratat mai multe ocazii mari de gol. Cristian Manea a expediat un şut de la distanţă (29), dar portarul Eduard Pap a acordat corner. Adrian Păun a şutat din marginea careului puţin pe lângă poartă (36). Pap a respins miraculos şutul din 10 metri al lui Valentin Costache (68). Ciprian Deac a trimis peste poartă din unghi (80), iar Mario Rondon a ratat incredibil cu poarta goală (90+4).

Gazdele au avut şi ele două ocazii uriaşe de gol, o bară prin Ţigănaşu (32) şi o ocazie prin sirianul Mahmoud Al-Mawas (90+3), blocat in extremis de portarul Giedrius Arlauskis.

Înaintea ultimei etape a campionatului, CFR are şase puncte în plus faţă de principala urmăritoare, FCSB, care mai are două partide de disputat. În cazul în care FCSB ar egala formaţia clujeană la puncte, CFR are avantaj, având în vedere că bucureştenii au beneficiat de rotunjirea punctajului la intrarea în play-off.

AFC Botoşani - FC CFR 1907 Cluj 0-1 (0-0), Stadion Municipal - Botoşani
A marcat: Alexandru Ţigănaşu (53, autogol).
Arbitru: Sebastian Colţescu (Craiova); arbitri asistenţi: Mircea Orbuleţ (Bucureşti), George Florin Neacşu (Câmpulung Muscel); arbitru de rezervă: Viorel Nicuşor Flueran (Craiova)
AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Alexandru Cojocaru)

Sursa foto: (c) Fotbal Club CFR 1907 CLUJ-NAPOCA /facebook


populare
astăzi

1 Viitorul președinte al României...

2 Foarte interesante amănunte...

3 Se prăbușește frontul din Ucraina? / Anchetă SBU, după ce presa din Ucraina a aflat că generalul Kirilo Budanov le-a transmis parlamentarilor un avertis…

4 Oile, caprele, lupii și tigrii lui Georgescu, șarlatanul de aur monoatomic

5 Această navă de spionaj în flăcări spune multe despre adevărata față a Rusiei