Fotbal: Cagliari, echipa lui Răzvan Marin, victorie foarte importantă în lupta pentru evitarea retrogradării

Fotbal: Cagliari, echipa lui Răzvan Marin, victorie foarte importantă în lupta pentru evitarea retrogradării

Cagliari, echipa lui Răzvan Marin, a obţinut o victorie foarte importantă în lupta pentru evitarea retrogradării, 3-1 duminică pe terenul lui Benevento, în etapa a 35-a din Serie A, mijlocaşul român pasând decisiv la golul marcat în primul minut de grecul Charalampos Lykogiannis.

Marin a evoluat până în minutul 88. Cagliari este pe locul 16, cu 35 de puncte, la 4 puncte de locul 18, primul retrogradabil, pe care se află chiar Benevento.

Tot duminică, Vlad Chiricheş a jucat din primul până în ultimul minut pentru Sassuolo, ce a învins-o cu 2-1 în deplasare pe Genoa şi a urcat provizoriu pe locul 7, ultimul care duce în viitoarea ediţie a cupelor europene. Primul gol al lui Sassuolo a venit după o minge recuperată de fundaşul român.

Valentin Mihăilă şi Dennis Man, accidentaţi, nu au fost în lotul echipei Parma, deja retrogradată, învinsă duminică acasă de Atalanta Bergamo cu 5-2.

Inter Milano, care şi-a asigurat câştigarea campionatului încă din etapa trecută, a surclasat-o sâmbătă pe Sampdoria, 5-1 pe San Siro. Portarul Ionuţ Radu a apărat la gazde din primul minut al reprizei secunde.

Tot sâmbătă, Ştefan Radu, fundaşul lui Lazio, a fost integralist în meciul pierdut cu 2-0 în deplasare cu Fiorentina.

Rezultate:
duminică
Genoa - Sassuolo 1-2
Au marcat: Zappacosta (85), respectiv Raspadori (14), Berardi (66)

Benevento - Cagliari 1-3
Au marcat: Lapadula (16), respectiv Lykogiannis (1), Pavoletti (64), Joao Pedro (90+3)

Parma - Atalanta Bergamo 2-5
Au marcat: Brunetta (78), Sohm (88), respectiv Malinovski (12), Pessina (52), Muriel (77, 86), Miranciuk (90+3)

Hellas Verona - Torino FC 1-1
Au marcat: Dimarco (88), respectiv Vojvoda (85)

sâmbătă
Spezia - Napoli 1-4
Au marcat: Piccoli (64), respectiv Zielinski (15), Osimhen (23, 44), Lozano (79)

Udinese - Bologna 1-1
Au marcat: De Paul (23), respectiv Orsolini (82 - pen)

Inter Milano - Sampdoria 5-1
Au marcat: Gagliardini (4), Sanchez (26, 36), Pinamonti (61), Lautaro Martinez (70 - pen), respectiv Balde (35)

Fiorentina - Lazio Roma 2-0
Au marcat: Vlahovic (32, 89)
Cartonaş roşu: Pereira (Lazio, 90+5)

Duminică mai au loc meciurile AS Roma - Crotone şi Juventus Torino - AC Milan.

Inter, cu 85 de puncte după 35 de jocuri, este urmată de Atalanta, 72 p (35 j), Napoli, 70 p (35 j), Juventus Torino, 69 p (34 j), AC Milan, 69 p (34 j), Lazio, 64 p (34 j), Sassuolo, 56 p (35 j), AS Roma, 55 p (34 j) etc.
AGERPRES (AS/editor: Mircea Lazaroniu, editor online: Alexandru Cojocaru)


populare
astăzi

1 Amănunte care dau fiori despre unul dintre cei mai puternici și enigmatici șmecheri ai planetei

2 Foarte interesante amănunte...

3 VIDEO „N-are cum. E mai mare” / Reacția lui Putin după ce a fost contrazis de primarul Moscovei într-o discuție despre salariu mediu

4 Unul dintre posibilii autori ai furtului tezaurului dacic, surprins pe camera de supraveghere. Se face apel pentru identificarea individului

5 Fostul șef al spionilor din România, despre Călin Georgescu și Donald Trump: „Cum se poate compara o broască oarecare cu un leu”