Fotbal: Burleanu - FRF nu va accepta o reducere la 12 a numărului echipelor din Liga I

Fotbal: Burleanu - FRF nu va accepta o reducere la 12 a numărului echipelor din Liga I

Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a declarat, luni, că instituţia pe care o conduce nu va accepta reducerea de la 14 la 12 a numărului de echipe din Liga I, ci va susţine în continuare un campionat cu 16 formaţii din anul 2020.

"Trebuie mai întâi să îl conving pe preşedintele LPF că varianta cu 12 echipe în Liga I e una proastă. Noi, ca federaţie, cu siguranţă nu vom accepta o reducere a numărul de echipe şi vom face totul pentru creşterea numărului. Înţeleg problemele legate de infrastructură, pentru că azi în Liga a II-a nu avem suficiente stadioane care să poată găzdui partide din Liga I. Dar în 2020 Liga I poate să crească la 16 echipe. Mai ales că vom avea cele 3 stadioane care vor fi gata în Bucureşti (n.r. - Steaua, Rapid şi Arcul de Triumf din programul EURO 2020), dar şi alte 2 investiţii ale autorităţilor locale, la Arad şi Sibiu. Şi mai este şi stadionul de la Târgu Jiu, care până la finalul anului ar trebui să fie gata", a spus oficialul FRF.

Întrebat dacă Liga Profesionistă de Fotbal a solicitat oficial reducerea numărului echipelor la 12, Burleanu a răspuns: "Nu a solicitat oficial un sistem cu 12. M-am referit la poziţia publică a preşedintelui Gino Iorgulescu. Dar eu cred că şi el consideră că azi 14 e un număr optim, dar în următorii ani va trebui să creştem. Asta pentru că se simte deja presiunea suporterilor care susţin echipe din oraşe mari, care au şi infrastructură".

Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a anunţat, la 2 iulie, că a făcut Ligii Profesioniste de Fotbal două propuneri pentru reorganizarea Ligii I, una cu 14 echipe, play-off cu 3 manşe şi baraj pentru ultimul loc de Europa League (între prima clasată din play-out şi ultimul loc calificabil în cupele europene din play-off), şi alta cu 16 echipe, play-out cu o singură manşă şi meci de baraj.

Ulterior, şeful Ligii Profesioniste de Fotbal, Gino Iorgulescu, a respins propunerea lui Burleanu privind mărirea numărului de echipe din Liga I de la 14 la 16 şi a declarat că ar prefera un sistem competiţional cu 12 formaţii.
AGERPRES (editor: Marius Ţone, editor online: Alexandru Cojocaru)


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…