Fotbal: Brazilia - Jucătorii ar putea fi supuşi ''testului cafelei'' pentru detectarea infectării cu Covid-19

Fotbal: Brazilia - Jucătorii ar putea fi supuşi ''testului cafelei'' pentru detectarea infectării cu Covid-19

Confederaţia braziliană de fotbal (CFB) intenţionează să testeze mirosul jucătorilor cu ajutorul cafelei, în cadrul măsurilor prevăzute pentru reluarea sezonului, oprit în luna martie din cauza pandemiei de coronavirus, informează presa sportivă din Brazilia.

Potrivit cotidianului Estadao, CBF a inclus o măsură inedită in ghidul medical al Ministerului Sportului, pentru validarea reluării competiţiei, în condiţiile în care absenţa sensibilităţii la miros figurează printre simptomele persoanelor atinse de Covid-19.

Astfel, fiecare fotbalist care suspectează că şi-a pierdut mirosul va fi supus unui "test al cafelei", prin apropierea unei ceşti cu licoarea respectivă la cinci centimetri de faţă. Dacă jucătorul respectiv nu va simţi în continuare nimic, el va fi supus unor teste mai amănunţite.

"Utilizarea cafelei nu are nicio validare ştiinţifică pentru cazurile de Covid-19", a criticat un specialist brazilian, chestionat de Estadao.

Ghidul Confederaţiei Braziliene de Fotbal nu explică de ce se foloseşte cafeaua în locul altei substanţe, adaugă publicaţia braziliană.
AGERPRES (AS/autor: Mihai Dragomir, editor: Mihai Ţenea, editor online: Ady Ivaşcu)


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

2 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda

5 ALERTĂ Frate, Potra chiar avea o mică armată, sursele n-au spus prostii! / MApN, comunicat care dă fiori!