Fotbal: Belgia a promis o primă de 435.000 euro fiecărui jucător, în cazul unui triumf la EURO 2020
Federaţia belgiană de fotbal a promis o primă de 435.000 euro pentru fiecare jucător, dacă ''Diavolii roşii'' vor câştiga EURO 2020, conform ziarului Het Laatste Nieuws, citat de EFE.
Fotbaliştii belgieni au negociat încă din 2017 primele, care vor creşte eşalonat cu fiecare fază a competiţiei continentale. Dacă vor ieşi din grupă, fiecare jucător belgian are asigurat un premiu de 42.000 euro. Bonusul ajunge la 170.000 euro pentru calificarea în sferturi, apoi la 290.000 euro pentru accederea în semifinale şi la 370.000 euro în cazul finalei. Dacă belgienii vor intra în posesia trofeului european, premiul lor unitar va fi de 435.000 euro.
Premiile sunt uşor mai mici decât cele negociate pentru Mondialul 2018 din Rusia, unde bonusul a atins 312.000 euro pentru locul trei şi 445.000 euro pentru titlul mondial.
Belgia, care sub conducerea lui Roberto Martinez a ocupat locul 3 la CM 2018, face parte din grupa B şi va juca în ordine cu Rusia (12 iunie - Sankt Petersburg), Danemarca (17 iunie - Copenhaga) şi Finlanda (21 iunie - Sankt Petersburg).
AGERPRES