Fotbal: Becali anunță că Steaua intră în faliment dacă pierde și procesul privind prejudiciul de 37 de milioane de euro

Fotbal: Becali anunță că Steaua intră în faliment dacă pierde și procesul privind prejudiciul de 37 de milioane de euro

Finanțatorul Gigi Becali a anunțat joi, într-o conferință de presă, că gruparea de fotbal FC Steaua va intra în faliment dacă va pierde și procesul cu Clubul Sportiv al Armatei prin care i se solicită un prejudiciu de 37 de milioane de euro cauzat de folosirea ilegală a mărcii "Steaua București" în perioada 2004-2014.

"Problema știți care e? Că dacă au intervenit aici (n.r. — în dosarul privind numele "Steaua"), atunci intervin și în partea cealaltă (n.r. — în dosarul prin care Armata solicită un prejudiciu de 37 de milioane de euro). Iar dacă intervin acolo, atunci e faliment la club. Pot să spună și acolo că prejudiciul atâta e... și atunci direct faliment. Dacă spune că e alb cărbunele, atunci mă aștept la orice. Eu nu am cum să mă mai lupt cu ei. Au grade, au bani, au școli, au instanțe, toate le comandă numai ei și nu ai ce să faci. Deci mie nu mi-e teamă de asta (n.r. — de decizia privind schimbarea numelui), mie mi-e frică dacă zice că trebuie să plătesc 37 de milioane. Și atunci e faliment. Păi eu acum am pierdut la Curtea de Apel cu aceeași judecătoare care mi-a dat câștig de cauză în dosarul cu sigla. Ea a vrut să se recuze, dar au pus-o să dea sentință împotriva ei. Vă dați seama ce justiție avem? Sunt judecători care se contrazic pe ei", a spus Becali.

Acesta a adăugat că în cazul în care se retrage de la Steaua, fotbalul românesc este terminat, singura salvare fiind Gheorghe Hagi. "Eu dacă mă retrag, singura salvare a fotbalului românesc rămâne Hagi, dacă o mai rămâne și el. În rest, la revedere, s-a terminat cu fotbalul românesc. Eu dacă mă retrag, în proporție de 90 la sută, s-a terminat cu fotbalul. 10 la sută pentru că mai rămâne Hagi, că altfel se termină definitiv", menționat el.

Gigi Becali nu știe dacă se va mai implica la un alt club, dar a menționat că nu va investi alături de Gheoghe Hagi la FC Viitorul. "Vedem ce-o să fie. În orice caz, nu mor caii când vor câinii. Imediat în primul an dacă mă implic altundeva mă duc și câștig campionatul și merg și în Liga Campionilor. Dar nu mă duc la Hagi, nu fac eu tovărășii cu nimeni. Îl iubesc pe Gică Hagi, dar nu îmi trebuie ceartă. Eu dacă am 50 de oi, sunt ale mele. Nu-mi trebuie mie amestecătură. Când se amestecă nu e bună treaba", a explicat el.

Finanțatorul afirmat că jucătorii formației Astra Giurgiu, Junior Morais și Constantin Budescu, precum și dinamovistul Harlem Gnohere vor fi transferați la Steaua în această iarnă. De asemenea, a precizat că a făcut o ofertă pentru doi jucători ai grupării FC Viitorul, ale căror nume nu a dorit să le dezvăluie. "Am vorbit cu Gigă Hagi să-mi dea doi jucători de la el. Îi plătesc, dar să rămână până la vară la el la Viitorul. Mi-a zis că discutăm, el e cel mai mare strateg, să vedem ce zice", a mai spus Becali.

Curtea de Apel București a decis că echipa deținută de Gigi Becali — Fotbal Club Steaua București (FCSB) — nu mai are voie să folosească numele "Steaua" și "Steaua București" fără consimțământul clubului Armatei, CSA Steaua.

Judecătorii de la Curtea de Apel București au admis o acțiune depusă în instanță de CSA București și au interzis clubului FCSB să utilizeze marca "Steaua" în competițiile sportive, pe documente, pe bilete de acces, pentru publicitate, în înscrierile în asociațiile și federațiile sportive.

"Admite în parte acțiunea. Interzice pârâtei SC Fotbal Club Steaua București SA să folosească fără consimțământul reclamantei semnele 'Steaua', 'Steaua București' sau a unor semne similare în activitatea comercială, inclusiv în cuprinsul denumirii comerciale și în special în competițiile sportive, pe documente, pe bilete de acces, pentru publicitate sub orice formă, în înscrierile în asociațiile și federațiile sportive", se arată în decizia instanței.

De asemenea, judecătorii obligă ONRC să radieze numele "Steaua București" din cuprinsul denumirii comerciale a SC Fotbal Steaua București SA.Pe de altă parte, magistrații au respins cererea CSA București de acordare a unor daune cominatorii. Decizia nu este însă definitivă și poate fi atacată cu recurs.

Clubul Sportiv al Armatei a deschis mai multe procese împotriva lui Gigi Becali, solicitând printre altele recuperarea unui prejudiciu în valoare de 37 de milioane de euro cauzat de folosirea ilegală a mărcii "Steaua București" de către clubul de fotbal FCSB, finanțat de Gigi Becali, în perioada 2004-2014.

"Într-unul dintre procese solicităm la tribunal să își schimbe denumirea de Steaua București deoarece prin decizia ÎCCJ 3425/2012 marca pe care societatea comercială o avea la OSIM a fost anulată. Acum societatea comercială își desfășoară activitatea în campionatul Ligii I cu denumirea comercială. Avem o acțiune în justiție pe această temă. Nu dorim radierea societății, ci schimbarea denumirii. Prin acest lucru dorim să ne protejăm patrimoniul și mărcile pe care le avem înregistrate la OSIM", declara pe 14 decembrie președintele Clubului Sportiv al Armatei Steaua, colonelul Cristian Petrea.

Clubul Sportiv al Armatei și-a înființat recent o echipă de fotbal, iar fostul internațional Marius Lăcătuș a fost numit antrenor-coordonator (director tehnic). Echipa va fi înscrisă în Liga a IV-a începând cu sezonul competițional 2017-2018 și are ca obiectiv promovarea în Liga I în anul 2020.

AGERPRES (autor: Marius Țone, editor: Mircea Lazaroniu, editor online: Andreea Lăzăroiu)


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”