Fotbal: Atletico Madrid, ofertă oficială de 126 milioane euro pentru Joao Felix (Benfica Lisabona)

Fotbal: Atletico Madrid, ofertă oficială de 126 milioane euro pentru Joao Felix (Benfica Lisabona)

Echipa spaniolă de fotbal Atletico Madrid a oferit 126 milioane euro pentru recrutarea tânărului atacant portughez Joao Felix de la Benfica Lisabona, a anunţat miercuri seara clubul lusitan, adăugând că "analizează" această ofertă, informează AFP.

Suma propusă de madrileni depăşeşte valoarea clauzei de reziliere a contractului lui Felix cu Benfica, în valoare de 120 milioane euro, deoarece include şi costurile pe care le presupune plata în tranşe de către Atletico, care doreşte ca banii să fie achitaţi astfel, precizează gruparea din Lisabona într-un comunicat.

Zvonurile legate de plecarea internaţionalului portughez la Atletico Madrid circulau deja în presa lusitană. Dacă se va realiza, transferul lui Joao Felix va figura între cele mai scumpe cinci operaţiuni din istoria fotbalului.

El va spulbera recordul stabilit de Atletico în 2018, când a madrilenii au plătit 72 milioane euro pentru achiziţionarea francezului Thomas Lamar de la AS Monaco.

Totodată, Joao Felix va deveni cel mai scump fotbalist portughez din toate timpurile, depăşindu-l pe Cristiano Ronaldo, achiziţionat de Juventus de la Real Madrid cu 105 milioane euro, în vara anului trecut.

Felix a debutat în prima echipă a Benficăi în sezonul trecut, reuşind 20 de goluri şi 11 pase decisive în 43 de meciuri disputate în tricoul "Vulturilor". El se află în vizorul marilor cluburi europene, presa evocând în special interesul campioanei Angliei, Manchester City.

Luna trecută, el şi-a făcut debutul în prima reprezentativă a Portugaliei, alături de care a câştigat prima ediţie a Ligii Naţiunilor.
AGERRPRES (AS/autor: Mihai Dragomir, editor: Mihai Ţenea, editor online: Simona Aruştei)


populare
astăzi

1 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

2 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 ALERTĂ Frate, Potra chiar avea o mică armată, sursele n-au spus prostii! / MApN, comunicat care dă fiori!

5 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda