Fotbal: Antrenorul Rapidului a avertizat că nu e timp de plâns sau de râs
Antrenorul echipei de fotbal Rapid București, Cristian Pustai, a avertizat, marți, într-o conferință de presă la baza ProRapid, că nu e timp ''de plâns sau de râs'', iar giuleștenii trebuie să muncească în continuare pentru evitarea retrogradării. ''Nu e timp de plâns sau de râs, e doar timp de muncă, de răbdare și putere'', a afirmat Pustai, înaintea partidei cu fosta sa echipă, ASA Tg. Mureș.
Tehnicianul a subliniat că ''orice punct adunat în clasament e bun. Era bun și un punct luat la Cluj (0-1 cu U)'', remarcând că ''și egalurile te pot salva'' de la retrogradare.
''ASA este o echipă foarte puternică, a fost construită ca și Rapid, cu jucători cu experiență, jucători buni, au stabilitate și rezultatele nu sunt întâmplătoare. Ei nu au ce pierde — obiectivul lor este îndeplinit, locul doi, iar acum se poate și mai mult. E altfel să joci acolo sus, te uiți doar la una-două echipe pentru rezultate'', a mai spus Pustai.
Antrenorul echipei giuleștene a menționat că ''Săptămâna Mare nu este decisivă pentru Rapid'', chiar dacă toți și-ar dori ca Rapid să câștige nouă puncte.
Șansele Rapidului de salvare nu sunt afectate de victoria reușită luni seara de Pandurii cu Petrolul (1-0, la Poiești): ''Pe Pandurii nu am considerat-o o echipă care să se bată pentru evitarea retrogradării''.
''Orice echipă care este sub nivelul de 30 de puncte poate deveni o victimă a retrogradării. E foarte greu să faci de la 30 la 40 de puncte, e finalul campionatului și sunt multe meciuri directe între echipele de jos'', a adăugat Pustai.
Pustai a vorbit și despre faptul că Rapid nu a reușit să marcheze în ultimele meciuri după ce a primit gol: ''Sper să fi trecut peste problemele pe care le-am avut. Suntem maturi, știm la ce ne-am înhămat, care e presiunea. Nu e normal să fim alți oameni după un gol primit''.
''O să apară fluctuații de formă la jucătorii care au evoluat foarte bine. Problema este dacă avem cu cine să-i înlocuim'', a mai spus tehnicianul, care are încredere în continuare în atacantul Daniel Niculae, chiar dacă acesta nu a marcat decât un singur gol. ''Nico a ratat, dar și-a creat și ocazii, iar acest lucru e important. Eu îmi doresc un vârf cu zece ocazii pe meci, dar să și marcheze și să nu cedeze, să nu dispară din joc. Nico este într-o creștere'', a afirmat antrenorul echipei de lângă Podul Grant.
Pustai mizează pe faptul că are jucători maturi, care se motivează la fel indiferent cu ce echipă joacă, chiar dacă acum o vor face cu o formație mai bine clasată (ASA). Totuși, Pustai a recunoscut că ''Rapid este întotdeauna o echipă de moral. Lucrurile se aprind și se sting repede''.
Cristian Pustai a mai spus că este bucuros că a ajuns la Rapid, o echipă pe care nu o cunoștea decât ''din cărți'', și și-a exprimat speranța că o va antrena și din vară, tot în Liga I: ''Sunt bucuros să fiu la Rapid, indiferent dacă voi rămâne din vară sau nu. Nu am cum să spun că Rapid nu e o stare de spirit. Obiectivul meu este să rămân la Rapid în Liga I. Sunt mai multe variante, iar când se va termina campionatul vom discuta, dar acum mă gândesc doar să îndeplinim obiectivul, salvarea de la retrogradare''.
Meciul dintre Rapid și ASA Tg. Mureș, din etapa a 25-a a Ligii I, va avea loc miercuri, de la ora 21,30, în Giulești. AGERPRES