Fotbal: Antrenorul Andrei Prepeliţă crede că FC Argeş îşi poate îndeplini obiectivul de evitare a retrogradării

Fotbal: Antrenorul Andrei Prepeliţă crede că FC Argeş îşi poate îndeplini obiectivul de evitare a retrogradării

Antrenorul echipei de fotbal FC Argeş, Andrei Prepeliţă, a declarat, marţi, la finalul stagiului de pregătire de la Mogoşoaia că formaţia din Trivale îşi poate îndeplini obiectivul de a se salva de la retrogradare.

''Returul se anunţă unul foarte greu pentru noi. Eu cred cu tărie că ne putem îndeplini obiectivul. Îmi doresc ca anul viitor să jucăm tot în Liga I. Trebuie să începem bine returul şi să avem constanţă în rezultate'', a spus Prepeliţă, citat de pagina de Facebook a clubului.

Timp de opt zile alb-violeţii s-au antrenat la Baza de Pregătire a FRF sub comanda cuplului de antrenori Andrei Prepeliţă - Mihăiţă Ianovschi. În acest stagiu centralizat, piteştenii au disputat şi un amical cu Academica Clinceni, pierdut cu 1-4.

''Pot spune că am făcut o pregătire foarte bună. Am beneficiat de condiţii foarte bune de pregătire, de terenuri bune. Am pus accent atât pe partea fizică, cât şi pe cea tehnico-tactică. În ultimele zile a nins şi a trebuit să ne antrenăm pe sintetic. În unele zile am făcut şi câte două antrenamente. Am încărcat pentru că returul este lung. Am jucat şi un amical cu Academica Clinceni. Am făcut două echipe echilibrate şi nu m-a interesat rezultatul. Am folosit şi trei copii născuţi 2003. Am dat şansă la toţi jucătorii pe care i-am avut la acel moment în lot. Greşelile pe care le-am făcut în acest test, nu trebuie să le mai repetăm în meciurile oficiale'', a mai declarat fostul internaţional.

Prepeliţă a dezvăluit că gruparea argeşeană se află în tratative cu mai mulţi jucători pentru a-i transfera: ''Suntem în discuţii cu mai mulţi fotbalişti cu experienţă pentru întărirea lotului. Aşteptăm ca discuţiile să se şi concretizeze. Sper ca ei să ni se alăture în cât mai scurt timp. Nu cred că ne vom putea baza pe ei în primele două etape ale returului''.

''Ştiu care sunt posturile deficitare, dar nu le pot spune public. Cei care vor veni trebuie să îmbunătăţească jocul echipei. Nu vreau să aducem jucători doar de dragul de a aduce. Nouă ne trebuie calitate, nu cantitate!'', a adăugat Prepeliţă.

FC Argeş, ultima clasată, va juca primul său meci oficial din 2021 cu FC Botoşani, joi, în deplasare, de la ora 17:00, în etapa a 16-a a Ligii I, prima a turului.
AGERPRES (AS-autor: Mihai Ţenea, editor: Vlad Constantinescu, editor online: Simona Aruştei)


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…