Fotbal: Anchetă în cazul chilianului Arturo Vidal (Inter Milano), pozitiv la Covid-19

Fotbal: Anchetă în cazul chilianului Arturo Vidal (Inter Milano), pozitiv la Covid-19

Condiţiile în care fotbalistul chilian Arturo Vidal a fost infectat cu Covid-19 vor face obiectul unei anchete a autorităţilor chiliene, întrucât jucătorul, care a fost spitalizat, este bănuit că ar fi încălcat regulile sanitare, informează presa locală, citată de AFP.

Arturo Vidal, mijlocaşul echipei italiene de fotbal Inter Milano, la care evoluează şi portarul român Ionuţ Radu, a fost spitalizat după ce a fost testat pozitiv la Covid-19 şi va rata meciul pe care Chile îl va susţine joi cu Argentina, contând pentru preliminariile Cupei Mondiale din 2022.

Subsecretarul de stat al Sănătăţii, Paula Daza, a reamintit, marţi, că Arturo Vidal "trebuia ca orice persoană care soseşte în ţară să respecte normele sanitare".

Se pare că jucătorul nu ar fi respectat protocolul sanitar special, care permite sportivilor să părăsească locul lor de reşedinţă pentru a se antrena sau pentru a se trata. El ar fi fost să vadă o cursă hipică, iar apoi s-a dus la un restaurant de lux unde s-a fotografiat cu personalul, fără să poarte mască, susţine presa.

Vidal a declarat pe reţelele de socializare că a fost infectat de "un prieten".

Corpul medical al echipei naţionale chiliene a subliniat că la cererea jucătorului Arturo Vidal s-a anunţat că el a fost diagnosticat pozitiv la Covid-19, cu ocazia testului preventiv zilnic efectuat pe 31 mai, conform unui comunicat publicat pe site-ul echipei naţionale.

Anterior, staff-ul medical anunţase că Vidal nu s-a antrenat şi a fost separat de restul grupului pentru că prezenta un "sindrom febril şi amigdalită uscată".

Dar într-un nou comunicat s-a precizat că mijlocaşul a "fost spitalizat şi izolat de grup pentru 72 de ore, din cauza unei amigdalite pleurale severe".

Mijlocaşul în vârstă de 34 de ani nu va disputa astfel meciul din deplasare cu Argentina, din preliminariile zonei America de Sud pentru Cupa Mondială din Qatar din 2022.

Vidal, care a fost vaccinat împotriva Covid-19 vinerea trecută, alături de alţi jucători ai echipei chiliene, nu va juca nici în partida de acasă cu Bolivia, cinci zile mai târziu.
AGERPRES (AS/autor: Vlad Constantinescu, editor: Mihai Ţenea, editor online: Adrian Dădârlat)


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri