Fotbal: Alexandru Maxim a marcat pentru Stuttgart după aproape șase luni

Fotbal: Alexandru Maxim a marcat pentru Stuttgart după aproape șase luni

Mijlocașul român Alexandru Maxim a marcat pentru VfB Stuttgart după o pauză de aproape șase luni, în victoria cu scorul de 3-2 în fața formației Arminia Bielefeld, luni seara, în deplasare, în etapa a 29-a ligii secunde germane de fotbal.

Gazdele au deschis scorul prin Christoph Hemlein (15), Maxim a restabilit egalitatea după pauză (51), iar apoi Simon Terodde a reușit o ''dublă'' pentru șvabi (54, 89), celălalt gol al Arminiei fiind semnat de Reinhold Yabo (73).

Maxim are trei goluri marcate în acest campionat, precedentul fiind reușit pe 30 octombrie, în etapa a 22-a, cu Karlsruhe. Internaționalul român a reușit și 6 pase de gol în cele 20 de partide disputate în acest sezon.

În clasament, pe primul loc se află VfB Stuttgart, cu 57 puncte, urmată de Hannover 96, 56 puncte, FC Union Berlin, 54 puncte, Eintracht Braunschweig, 54 puncte, etc.

AGERPRES 


populare
astăzi

1 VIDEO „Ridică-te-n picioare /

2 ALERTĂ Laura Vicol și Vladimir Ciorbă au fost reținuți de procurori / Ioana Băsescu, pusă sub acuzare pentru sprijinirea grupului infracțional organiza…

3 De citit...

4 „A început spectacolul /

5 Foarte interesante amănunte...