Fotbal: Adrian Comănescu va arbitra finala Cupei Ligii Adeplast, Steaua - Pandurii
Vâlceanul Adrian Comănescu va arbitra finala Cupei Ligii Adeplast la fotbal, dintre Steaua București și Pandurii Tg. Jiu, care va avea loc miercuri, de la ora 20,00, pe Arena Națională din Capitală.
Arbitri asistenți au fost delegați bucureștenii Adrian Radu Ghinguleac și Mircea Mihail Grigoriu, arbitri asistenți adiționali au fost desemnați alți doi oficiali din Capitală, Marcel Bîrsan și Andrei Florin Chivulete, iar arbitru de rezervă va fi Alexandru Cerei (Cluj-Napoca). Observator pentru arbitri va fi piteșteanul Cornel Sorescu.
Până în finală, Steaua a trecut de Rapid (2-1) în optimi, de CSMS Iași (3-0) în sferturi și de Astra Giurgiu (3-0, 0-2) în semifinale.
Pandurii le-a eliminat pe Gaz Metan Mediaș (1-0, după prelungiri), pe Oțelul Galați (2-0) și pe Dinamo (2-1, 3-1).
În campionat, Steaua a surclasat Pandurii cu 6-0 în tur, în Ghencea, iar gorjenii și-au luat revanșa în retur cu scorul de 3-1.
Pandurii va disputa în premieră o finală de competiție internă.
Potrivit Ligii Profesioniste de Fotbal, cele 18 participante la ediția 2014-2015 a Cupei Ligii Adeplast au fost recompensate cu bani astfel: fiecare echipă participantă a primit în faza I câte 10.000 de euro net (total premii 40.000 euro); participantele în faza optimilor de finala au fost fi răsplătite cu câte 20.000 de euro net (total premii 320.000 euro); cele opt echipe care au disputat faza sferturilor de finală au încasat câte 25.000 de euro net (total premii 200.000 euro), iar semifinalistele au fost recompensate cu câte 50.000 de euro net (total premii 200.000 euro). Fiecare finalistă va încasa câte 70.000 de euro net (total 140.000 de euro), iar câștigătoarea trofeului va mai primi 100.000 de euro.
Rezultatele finalistelor:
OPTIMI DE FINALĂ
Rapid București — Steaua București 1-2 (1-1), Stadion ''Giulești-Valentin Stănescu'' — București
Au marcat: Ciprian Selagea (24), respectiv Claudiu Keșeru (8, 49 — penalty).
CS Gaz Metan Mediaș — CS Pandurii Târgu Jiu 0-1 (0-0, 0-0), după prelungiri, Stadion Gaz Metan — Mediaș
A marcat: Paraskevas Christou (94).
SFERTURI DE FINALĂ
Pandurii Tg. Jiu — Oțelul Galați 2-0 (1-0), Stadion ''Municipal'' — Tg. Jiu
Au marcat: Dan Nistor (9), Alin Buleică (88).
CSMS Iași — Steaua București 0-3 (0-2), Stadion ''Emil Alexandrescu'' — Iași
Au marcat: Nicandro Breeveld (13), Raul Rusescu (29) și Alin Toșca (64).
SEMIFINALE — TUR
Pandurii Târgu Jiu—Dinamo București 2-1 (1-0), Stadion ''Municipal'' — Târgu Jiu
Au marcat: Mihai Roman (6), Eric De Oliveira (85), respectiv Steliano Filip (78).
Steaua București — Astra Giurgiu 3-0 (2-0), Stadion Steaua — București
Au marcat: Cristian Tănase (3), George Țucudean (32), Raul Rusescu (86).
SEMIFINALE — RETUR
Dinamo București — Pandurii Tg. Jiu 1-3 (0-0), Stadion Dinamo — București
Au marcat: Gicu Grozav (84), respectiv Deivydas Matulevicius (65), Marian Pleașcă (71), Mihai Răduț (89).
Astra Giurgiu — Steaua București 2-0 (0-0), Stadion ''Marin Anastasovici'' — Giurgiu
Au marcat: Kehinde Fatai (70), Gabriel Enache (90+3).
AGERPRES