Fotbal: ACS Poli Timișoara l-a achiziționat pe atacantul Cristian Bud

Fotbal: ACS Poli Timișoara l-a achiziționat pe atacantul Cristian Bud

Atacantul Cristian Bud a semnat un contract pe două sezoane cu echipa de fotbal ACS Poli Timișoara, a anunțat, vineri, clubul de pe Bega pe site-ul său oficial.

Bud, născut pe 26 iunie 1985, venit de la CFR Cluj din postura de jucător liber, va efectua, sâmbătă, la Poiana Brașov primul antrenament în ''alb-violet''.

Cristian Bud și-a început cariera la FC Baia Mare, iar apoi a evoluat la Liberty Salonta și Gaz Metan Mediaș. În 2010 s-a transferat la CFR Cluj, de unde a fost împrumutat la Gaz Metan și FC Bihor. A mai evoluat la Pandurii Târgu Jiu și Milsami Orhei, iar în 2016 a revenit la CFR Cluj, marcând în sezonul trecut 11 goluri în 28 de meciuri.

Poli transferat în această vară nouă jucători, fundașul stânga Alexandru Țigănașu (fost la CSM Poli Iași), fundașul dreapta Valentin Crețu, mijlocașul dreapta Alex Munteanu (ambii de la Gaz Metan Mediaș), fundașul central Cristian Melinte (Concordia Chiajna), fundașul stânga Ștefan Covalschi (CS Afumați), mijlocașul central Gabriel Vașvari (FC Botoșani), mijlocașul dreapta Alexandru Ciucur (CSM Poli Iași), atacantul brazilian Miguel Antonio Bianconi Kohl și atacantul Cristian Bud.

AGERPRES (AS/editor: Mihai Țenea, editor online: Daniela Juncu)


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / În dosarul campaniei lui Călin Georgescu sunt suspiciuni privind finanțări de la magnatul Ioan Niculae, fost ofițer de securitate / …

2 De citit ce scrie acest site american despre alegerile anulate din România...

3 „Haosul de la Nvidia este doar începutul”

4 VIDEO Ăsta este nesimțitul de la stat care are salariu 44.000 de lei pe lună, brut. Și mai are și tupeu...

5 VIDEO „Am avut onorarii și de 100.000 de euro” / Sumele amețitoare câștigate de Laura Vicol ca avocată a interlopilor