Fotbal: Abidal și-a anunțat retragerea,

Fotbal: Abidal și-a anunțat retragerea,

Eric Abidal, fundașul lui Olympiakos Pireu, fost component al naționalei Franței, și-a anunțat vineri retragerea din activitatea de jucător, "din motive personale", informează EFE și revista France Football.

Aflat la Atena, jucătorul lui Olympiakos a evocat "motive personale" pentru a justifica decizia de a rupe contractul ce-l leagă de campioana Greciei. "Sportivul de înalt nivel este singurul care știe când trebuie să-și încheie cariera", a spus Abidal, care a jucat în Franța la Lille, Lyon și Monaco, iar în Spania la Barcelona (2007-2013), cu care a câștigat de două ori Liga Campionilor.

Lui Abidal i-a fost descoperită o tumoare la ficat în martie 2011, iar anul următor a fost supus unui transplant. El a revenit pe gazon în primăvara lui 2013, însă Barca nu i-a mai prelungit contractul. Fundașul francez a evoluat în sezonul trecut la AS Monaco, iar în vară s-a transferat la Olympiakos, echipa care a încheiat recent pe locul 3 grupa sa din Liga Campionilor, urmând să joace în Europa League.

"Ținând cont de parcursul meu, pe care toată lumea îl cunoaște, cred că lumea va înțelege", a afirmat Abidal, care are 35 de ani și 67 de selecții pentru echipa Franței.

"Țin să le mulțumesc tuturor oamenilor de la club (Olympiakos — n. red.) pentru încrederea mi-au acordat-o în ultimele luni. Sunt mândru că am scris un mic rând în istoria lui Olympiakos fiindcă acest club va rămâne întotdeauna unul mare, deși noi n-am reușit un parcurs bun în Liga Campionilor.

Țin de asemenea să le mulțumesc tuturor antrenorilor pe care i-am avut în cariera mea, tuturor staff-urilor medicale care mi-au tratat accidentările, începând din copilărie, și tuturor echipelor cu care am împărtășit momente extraordinare. (...) Astăzi e momentul să întorc pagina și să încerc să scriu un nou capitol", a adăugat francezul.

La câteva zile după retragerea lui Thierry Henry, care va deveni consultant TV, Abidal a evocat viitorul său, care pare totuși mai incert decât al fostului său coleg de națională.

"Am avut solicitări de la Barca, a spus Abidal, referindu-se la zvonurile că va deveni unul dintre responsabilii clubului blaugrana. Nu am primit însă o ofertă de contract. E aceeași situație cu Olympiakos. Viitorul meu va fi aproape de Olympiakos. Când? Nu știu, dar e un lucru pe care-l doresc".

AGERPRES 


populare
astăzi

1 „Curând începe un nou război uriaș”. Anunțul îngrijorător al comandantului român care a pătruns pe teritoriul Rusiei înaintea ucrainenilor

2 VIDEO Hopaaa, ce avem noi aici?

3 „Multe dintre ele sunt femei de afaceri, au business-uri și funcții importante” / Prostituatele românce dintr-o mare capitală europeană, filmate de un v…

4 „Mergeți la pensie și nu mai încercați să păcăliți electoratul!” / O fostă consilieră devoalează jocurile lui Băsescu

5 Ciudată poveste...