Fotbal: 19 suspecţi inculpaţi, dintre care nouă plasaţi în detenţie în scandalul de corupţie din Belgia

Fotbal: 19 suspecţi inculpaţi, dintre care nouă plasaţi în detenţie în scandalul de corupţie din Belgia

Parchetul federal din Belgia a anunţat, vineri, că 19 persoane bănuite de implicarea în amplul scandal de corupţie din fotbalul belgian au fost deja inculpate, iar nouă dintre acestea au fost plasate în detenţie, informează AFP.

În total, 29 de suspecţi au fost reţinuţi miercuri şi joi în Belgia. Zece dintre ei au repuşi în libertate sub supraveghere judiciară, în timp ce alţi 19 au fost prezentaţi judecătorului care a pronunţat actele de acuzare pentru participarea la o organizaţie criminală, corupţie sau spălare de bani, a transmis Parchetul.

Mai mulţi oameni de fotbal din Belgia , între care şi antrenorul campioanei en titre, FC Bruges, au fost reţinuţi în cadrul unei anchete a justiţiei din această ţară, care vizează activitatea unor agenţi de jucători şi falsificarea mai multor meciuri disputate anul trecut. Ancheta îi vizează în principal pe agenţii de jucători Mogi Bayat şi Dejan Vejlkovic, precum şi cluburile cu care aceştia au făcut afaceri.

Fost conducător al clubului Sporting Charleroi şi actual impresar de jucători în prima ligă belgiană, Mogi Bayat a fost reţinut miercuri dimineaţă. Au fost, de asemenea, arestaţi Herman Van Holsbeeck (fost manager al echipei Anderlecht Bruxelles), Ivan Leko (antrenorul lui FC Bruges), precum şi arbitrii Sebastien Delferiere şi Bart Vertenten.

De asemenea, au avut loc percheziţii în toată ţară, inclusiv la zece cluburi din prima ligă belgiană, între care Anderlecht Bruxelles, FC Bruges, Standard Liege (la care joacă mijlocaşul român Răzvan Marin) şi Antwerp (echipă pregătită de Ladislau Boloni). AGERPRES (autor: Vlad Constantinescu, editor: Mihai Ţenea, editor online: Ady Ivaşcu)


populare
astăzi

1 „Curând începe un nou război uriaș”. Anunțul îngrijorător al comandantului român care a pătruns pe teritoriul Rusiei înaintea ucrainenilor

2 VIDEO Hopaaa, ce avem noi aici?

3 „Multe dintre ele sunt femei de afaceri, au business-uri și funcții importante” / Prostituatele românce dintr-o mare capitală europeană, filmate de un v…

4 „Mergeți la pensie și nu mai încercați să păcăliți electoratul!” / O fostă consilieră devoalează jocurile lui Băsescu

5 Ciudată poveste...