Fotbal - Messi: Pedeapsa de 21 de luni închisoare, comutată într-o amendă de 252.000 euro

Fotbal - Messi: Pedeapsa de 21 de luni închisoare, comutată într-o amendă de 252.000 euro

Pedeapsa de 21 de luni închisoare, dictată împotriva fotbalistului argentinian Lionel Messi, pentru o fraudă fiscală de 4,1 milioane euro, a fost comutată într-o amendă de 252.000 de euro, a decis vineri un tribunal spaniol, informează presa internațională.

Procuratura spaniolă acceptase luna trecută înlocuirea cu o amendă a condamnării la 21 de luni de închisoare, dictate împotriva atacantului echipei FC Barcelona.

Tot vineri, pedeapsa de 15 luni închisoare, primită de tatăl lui Messi, a fost comutată într-o amendă de 180.000 de euro.

Lionel și Jorge Messi au fost acuzați că au ascuns de fiscul spaniol suma de 4,1 milioane euro, provenind din drepturile de imagine ale jucătorului, din anii 2007, 2008 și 2009, prin intermediul unor societăți interpuse.

AGERPRES (autor: Mircea Lazaroniu; editor: Adrian Drăguț, editor online: Ada Vîlceanu)


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

2 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda

5 Fiica legionarului Alexandru Arnăutu, condamnată în lotul Le Pen