Fotbal - Liga I: UTA Arad - Gaz Metan Mediaş 1-0, în play-out

Fotbal - Liga I: UTA Arad - Gaz Metan Mediaş 1-0, în play-out

UTA Arad a învins-o pe Gaz Metan Mediaş cu scorul de 1-0 (0-0), duminică, pe teren propriu, într-un meci din etapa a opta a fazei play-out a Ligii I de fotbal.

UTA s-a impus prin golul lui Liviu Antal (50), care a reluat în plasă mingea trimisă în bară de David Miculescu.

În urma acestui succes, UTA a scăpat de emoţiile retrogradării, în timp ce Gaz Metan este încă ameninţată de un posibil baraj.


UTA a dominat jocul şi a ratat mai multe ocazii, având încă o bară, prin Alexandru Albu (62).

UTA venea după trei înfrângeri consecutive acasă.

Gaz Metan era neînvinsă de cinci etape, în care avea trei victorii şi două egaluri.

În sezonul regular, Gaz Metan s-a impus cu 3-1 la Arad, iar UTA a învins cu 2-1 la Mediaş.

FC UTA Arad - CS Gaz Metan Mediaş 1-0 (0-0), Arena ''Francisc Neuman" - Arad
A marcat: Liviu Antal (50).
Arbitru: Andrei Antonie (Bucureşti); arbitri asistenţi: Vladimir Urzică (Piatra Neamţ), Alexandru Vodă (Alba Iulia); arbitru de rezervă: Florin Mihai Marcu (Oradea)
Observatori: Nicolae Grigorescu (Timişoara) - CCA, Ion Craiu (Bucureşti) - LPF
AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Gabriela Badea)

* Sursa foto: UTA Arad / Facebook.com


populare
astăzi

1 „Curând începe un nou război uriaș”. Anunțul îngrijorător al comandantului român care a pătruns pe teritoriul Rusiei înaintea ucrainenilor

2 VIDEO Hopaaa, ce avem noi aici?

3 „Multe dintre ele sunt femei de afaceri, au business-uri și funcții importante” / Prostituatele românce dintr-o mare capitală europeană, filmate de un v…

4 „Mergeți la pensie și nu mai încercați să păcăliți electoratul!” / O fostă consilieră devoalează jocurile lui Băsescu

5 Ciudată poveste...