Fotbal - Liga I: Steaua București - ACS Poli Timișoara 1-0

Fotbal - Liga I: Steaua București - ACS Poli Timișoara 1-0

Steaua București a învins-o cu emoții pe ACS Poli Timișoara cu scorul de 1-0 (1-0), sâmbătă seara, pe Arena Națională din București, într-un meci din etapa a 21-a a Ligii I de fotbal, ultima din 2016.

Soarta meciului a fost decisă de golul splendid marcat de Adrian Popa (33), care a șutat din drop la centrarea lui William De Amorim.

Oaspeții au dominat ultima parte a meciului și au căutat egalarea, ratând mari ocazii de gol prin Octavian Drăghici (68), Alin Șeroni (81). Bănățenii au marcat în minutul 74, când Cristian Bărbuț a deviat în plasă șutul lui Andrei Artean, dar golul a fost anulat pentru o presupusă poziție de ofsaid.

Steaua a încheiat meciul în zece oameni, după ce Alexandru Bourceanu a fost eliminat (90+3) pentru o intrare brutală prin alunecare la George Alexandru Neagu, care a părăsit terenul cu o contuzie puternică la tibie.

Steaua a revenit pe primul loc în clasament după acest succes. ''Roș-albaștrii'' se impuseseră cu 1-0 și în tur.

Steaua venea după trei eșecuri în toate competițiile, 1-2 cu Villarreal (Europa League), 0-1 cu Astra (Liga I) și 4-5 la loviturile de departajare cu CS Mioveni (Cupa României).

FC Steaua București — ACS Poli Timișoara 1-0 (1-0), Arena Națională — București
A marcat: Adrian Popa (33).
Cartonaș roșu: Alexandru Bourceanu (Steaua, 90+3).
Arbitru: Marcel Bîrsan (București); arbitri asistenți: Vladimir Urzică (Piatra Neamț), Marius Cristian Marchidanu (Brăila); arbitru de rezervă: Adrian Viorel Cojocaru (Galați)
Observatori: Laszlo Sajtos (Sibiu) — CCA, Marian Ivan (Brașov) — LPF

AGERPRES (AS-editor: Mihai Țenea, editor online: Ada Vîlceanu)


populare
astăzi

1 Foarte interesant amănunt...

2 VIDEO „Nici nu știu să citească! Semnează cu degetul. Toți, nu unul” / Cum își bătea joc Călin Georgescu de Diaspora, în 2016

3 Fraților, ăla care a luat 100.000 de euro primă de pensionare s-a reangajat tot la Romsilva, iar acum câştigă 9.000 de euro pe lună!

4 China se pregătește de război, primele dovezi clare

5 O poveste care spune multe despre țara în care trăim...