Fotbal - Liga I: Liderul Universitatea Craiova, învins acasă de Academica Clinceni (0-1)

Fotbal - Liga I: Liderul Universitatea Craiova, învins acasă de Academica Clinceni (0-1)

Universitatea Craiova, liderul Ligii I de fotbal, care avea şapte victorii din tot atâtea meciuri, a fost învins acasă de Academica Clinceni, cu scorul de 1-0 (0-0), vineri seara, în primul meci din etapa a opta.

Ilfovenii, care veneau după un eşec cu FCSB (0-2), s-au impus prin golul argentinianului Juan Bautista Cascini (58), venit după o minge pierdută de craioveni în faţa propriului careu. Sud-americanul, venit de la FC Botoşani, a reuşit primul său gol în Liga I.

Universitatea şi-a creat destule ocazii de gol, dar forma slabă a celor mai importanţi jucători a făcut ca acestea să nu fie fructificate.

Oaspeţii au avut două situaţii mari de gol în chiar primul minut, dar Andrei Cordea şi debutantul David Morar (16 ani) nu au reuşit să trimită mingea în plasă, Ionuţ Mitran respingând salvator de două ori din faţa porţii goale.

În prima repriză, Stephane Acka (7) a reluat acrobatic, dar pe lângă poartă, Ştefan Baiaram (34) a trimis periculos cu capul, însă portarul Octavian Vâlceanu a respins în bară, iar Andrei Ivan a reluat foarte aproape cu capul (45+1).

Bulgarul Ciunciukov (36) a fost blocat la poarta cealaltă de Mirko Pigliacelli.

După pauză, Universitatea a ratat alte cinci ocazii clare de gol. Baiaram (55) a tras alături din poziţie bună şi tot el a ratat incredibil cu capul din câţiva metri (71). Alexandru Tudorie a reluat şi el pe lângă poartă cu o lovitură de cap (77), Vâlceanu a respins mingea trimisă cu capul de Bălaşa (85), iar germanul Reagy Ofosu a şutat peste poartă din careu (90).

Înaintea meciului, jucătorii Universităţii au desfăşurat un banner pe care scria ''Mereu cu noi, Minune Blondă,
de la 8 la infinit'', la doi ani de la dispariţia fostului mare fotbalist Ilie Balaci (doi ani s-au împlinit pe 21 octombrie). Fotbaliştii au purtat tricouri cu chipul lui Balaci.

Academica e neînvinsă în deplasare în acest campionat, cu trei egaluri şi o victorie. Acesta este al cincilea meci în care ilfovenii nu au încasat gol în acest sezon.

Universitatea Craiova - Academica Clinceni 0-1 (0-0), Stadion ''Ion Oblemenco'' - Craiova
A marcat: Juan Bautista Cascini (58).
Arbitru: Marian Barbu (Făgăraş); arbitri asistenţi: Ovidiu Artene (Vaslui), Daniel Hulubei (Vaslui); arbitru de rezervă: Robert Avram (Piteşti)
Observatori: Corneliu Fecioru (Bucureşti) - CCA, Ioan Bogdan (Arad) - LPF
AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Alexandru Cojocaru)

Sursa foto: (c) Universitatea Craiova /facebook


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”