Fotbal - Liga I: FCSB - Dinamo 1-1
FCSB şi Dinamo au terminat la egalitate, 1-1 (1-1), sâmbătă seara, pe Arena Naţională din Bucureşti, în etapa a 12-a a Ligii I de fotbal.
Florinel Coman (28) a înscris pentru FCSB, iar Denis Ciobotariu (9), pentru Dinamo, într-un derby de bună calitate tehnică şi spectaculară.
Meciul a început avântat, iar FCSB a ratat prima ocazie în min. 3, prin Coman, al cărui şut de pe partea stângă a fost scos de Piscitelli.
Dinamo a preluat controlul jocului şi a ratat prin Ciobotariu (9), care a tras din unghi, iar Bălgrădean a respins în corner. Nistor a executat, iar acelaşi Ciobotariu a trimis în plasă cu capul (9).
FCSB a echilibrat disputa şi a început un asediu al porţii apărate de Piscitelli, Coman fiind cel mai activ om al său în prima repriză. Mihai Popescu a blocat un şut al lui Coman (14), apoi Piscitelli a prins în doi timpi mingea trimisă de Tănase din careu (14). Portarul italian a reuşit să reţină şutul lui Coman (26), dar nu a mai putut face nimic în min. 28, când Coman a finalizat după o combinaţie cu Tănase, profitând de pasivitatea apărării dinamoviste.
Meciul a fost suspendat circa zece minute din cauza scandărilor rasiste ale suporterilor dinamovişti.
Jocul a fost întrerupt în min. 30, când FCSB beneficia de un corner de pe partea stângă, dar Florinel Coman nu l-a putut executa din cauza obiectelor şi petardelor aruncate de fanii dinamovişti. Arbitrul Kovacs a părut şi el afectat de petardele aruncate, iar în cele din urmă a suspendat partida în min. 33, invitând echipele la vestiare, după scandările galeriei dinamoviste.
Crainicul stadionului a făcut apel la spectatori să pună capăt manifestărilor rasiste.
La reluare, Bălgrădean a apărat mingea trimisă pe spate de Montini (43), după care Dinamo putea primi penalty la o minge care a atins mâna lui Cristea. Dinamo a avut şansa de a intra în avantaj la cabine, dar Planic a respins mingile trimise cu capul de Mihai Popescu şi Montini, la aceeaşi fază, iar apoi Puljic a trimis în bară (45+2).
În repriza secundă, FCSB a început în forţă, iar Piscitelli (46) a respins mingea trimisă de Ad. Popa. Florin Tănase a trimis mingea în bară (52), cu capul, în urma unui corner executat de Ad. Popa (52). Doar câteva secunde mai târziu (52), Ov. Popescu a şutat periculos din afara careului, puţin pe lângă ţintă.
Dinamo şi-a creat o fază periculoasă (55), dar Iulian Cristea a respins salvator din 6 metri din faţa lui Montini.
O situaţie mare a avut Neicuţescu (67), care a reluat pe lângă din doar 10 metri.
La poarta cealaltă, Tănase a trimis peste din lovitură liberă de la 20 metri (72), iar Ad. Popa a expediat un şut-centrare prin faţa porţii (79), dar Gnohere era în ofsaid.
Ambele echipe au încercat să dea lovitura pe final. Montini (83) a trimis periculos cu capul, din centrarea lui Nistor, dar balonul a ocolit ţinta de puţin. Coman a avut o ocazie mare, din lovitură liberă (90), dar Piscitelli a respins excelent, cu riscul unei accidentări.
Înaintea meciului a fost lansat imnul oficial al Ligii I, intitulat "România, te iubesc!'', compus şi interpretat de către Ştefan Stan.
Fluierul de start al partidei a fost amânat cu câteva zeci de secunde, din cauza petardelor şi torţelor aruncate de fani pe teren.
Meciul s-a disputat la exact 19 ani de la dispariţia lui Cătălin Hîldan, fostul căpitan al echipei Dinamo, care a decedat pe teren, la data de 5 octombrie 2000.
FCSB Bucureşti - FC Dinamo Bucureşti 1-1 (1-1)
Au marcat: Florinel Coman (28), respectiv Denis Ciobotariu (9).
Bucureşti, Arena Naţională: circa 30.000 spectatori
Liga I, etapa a 12-a
Au evoluat echipele:
FCSB: 34. Cristian Bălgrădean - 4. Cristian Manea (11. Olimpiu Moruţan, 74), 17. Iulian Cristea, 16. Bogdan Planic, 3. Ionuţ Panţîru - 20. Ionuţ Vînă (88. Adrian Popa, 46), 26. Răzvan Oaidă, 23. Ovidiu Popescu - 98. Dennis Man (9. Harlem Gnohere, 46), 10. Florin Tănase (căpitan), 7. Florinel Coman. Antrenor: Bogdan Vintilă.
Rezerve neutilizate: 99. Andrei Vlad - 2. Valentin Creţu, 14. Thierry Moutinho, 48. Bojidar Ciorbadjiski.
Dinamo: 93. Riccardo Piscitelli - 13. Denis Ciobotariu, 66. Ante Puljic, 16. Mihai Popescu, 33. Laurenţiu Corbu - 24. Filip Mrzljak (5. Alexandru Răuţă, 60), 4. Ioan Filip - 21. Mihai Neicuţescu (19. Daniel Popa, 75), 10. Dan Nistor (căpitan), 99. Robert Moldoveanu (7. Armindo Rodrigues Mendes Furtado ''Brito'', 90+4) - 43. Mattia Montini. Antrenor: Dusan Uhrin jr.
Rezerve neutilizate: 1. Cătălin Straton - 2. Linas Klimavicius, 27. Ricardo Grigore, 88. Gabriel Moura.
Arbitru: Istvan Kovacs (Carei); arbitri asistenţi: Vasile Marinescu (Bucureşti), Ovidiu Artene (Vaslui); arbitru de rezervă: Iulian Călin (Ştefăneşti/Argeş)
Observatori: Alexandru Deaconu (Bucureşti) - CCA, Eduard Alexandru (Ploieşti) - LPF
Cartonaşe galbene: Ioan Filip (2), Ante Puljic (18), Mihai Neicuţescu (27), Florinel Coman (30), Florin Tănase (31), Laurenţiu Corbu (31), Ionuţ Vînă (45+1), Răzvan Oaidă (59), Bogdan Planic (71), Ovidiu Popescu (74), Dan Nistor (76), Denis Ciobotariu (88), Riccardo Piscitelli (90+4).
AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Alexandru Cojocaru)