Fotbal - Liga I: Chindia Târgovişte - FC U Craiova 0-3
Chindia Târgovişte a fost învinsă de FC U Craiova cu scorul de 3-0 (1-0), joi, pe teren propriu, la Ploieşti, într-un meci din etapa a 20-a a Ligii I de fotbal.
Echipa antrenată de Emil Săndoi a pierdut fără drept de apel, după unul dintre cele mai slabe jocuri făcute în acest sezon.
FC U Craiova, condusă de pe banca tehnică de interimarul Dan Vasilică, s-a impus prin golurile marcate de Claudiu Bălan (45+6 - penalty), William Baeten (59) şi Andrea Compagno (87).
Chindia a jucat o repriză în inferioritate numerică, fundaşul Paul Iacob primind al doilea cartonaş galben în finalul primei reprize (45+3), pentru lovirea cu cotul a fundaşului croat Dominik Kovacic, intervenţie pentru care s-a acordat penalty. Bălan a transformat cu şansă, mingea intrând în poartă din portarul Cătălin Căbuz, după ce a lovit în prealabil bara. Arbitrul Horaţiu Mircea Feşnic a decis repetarea penalty-ului, sub ochii preşedintelui Comisiei Centrale de Arbitri, grecul Kyros Vassaras, aflat în tribună, după ce a fost sesizat că Iacob (eliminat) nu părăsise încă terenul de joc. Bălan a marcat şi la a doua execuţie.
Golurile lui belgianului Baeten şi italianului Compagno au venit după erori în apărarea echipei dâmboviţene.
Chindia a suferit cel mai drastic eşec din acest sezon, dar FC U Craiova cea mai clară victorie.
Chindia a ajuns la şase etape consecutive fără victorie, două egaluri şi patru eşecuri. Chindia a luat un singur punct în ultimele sale şase meciuri de acasă.
FC U Craiova venea şi ea după şase etape consecutive fără victorie, trei egaluri şi trei eşecuri. Craiovenii sunt neînvinşi în ultimele lor trei deplasări (două egaluri şi un succes).
În tur, scorul a fost egal, 0-0.
AFC Chindia Târgovişte - FC U Craiova 0-3 (0-1), Stadion ''Ilie Oană'' - Ploieşti
Au marcat: Claudiu Bălan (45+6 - penalty), William Baeten (59), Andrea Compagno (87).
Cartonaş roşu: Paul Iacob (Chindia) 45+3.
Arbitru: Horaţiu Mircea Feşnic (Cluj-Napoca); arbitri asistenţi: Radu Adrian Ghinguleac (Bucureşti), Ovidiu Artene (Vaslui); arbitru de rezervă: Claudiu Marcu (Constanţa)
Observatori: Costin Ioan Toma (Piatra Neamţ) - CCA, Romulus Chihaia (Bucureşti) - LPF
AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Simona Aruştei)