Fotbal - Liga I: Chindia Târgovişte - CS Gaz Metan Mediaş 1-1

Fotbal - Liga I: Chindia Târgovişte - CS Gaz Metan Mediaş 1-1

Chindia Târgovişte a terminat la egalitate cu Gaz Metan Mediaş, 1-1 (0-0), marţi, pe teren propriu, la Buzău, într-un meci din etapa a 6-a a fazei play-out a Ligii I de fotbal.

Chindia a deschis scorul din penalty, prin Daniel Popa (52), după un fault comis de Răzvan Horj la Cristian Neguţ.

Gaz Metan a reuşit egalarea cu şansă, prin portughezul Ricardo Valente (73), după un luft al portarului Mihai Aioani.

Chindia rămâne neînvinsă în play-out, cu patru victorii şi două egaluri.

Gaz Metan nu a mai pierdut de patru etape, în care are două victorii şi două egaluri.

În sezonul regular, fiecare formaţie a câştigat meciul direct de pe teren propriu cu 1-0.

AFC Chindia Târgovişte - CS Gaz Metan Mediaş 1-1 (0-0), Stadion Gloria - Buzău
Au marcat: Daniel Popa (52 - penalty), respectiv Ricardo Valente (73).
Arbitru: Lucian Rusandu (Sfântu Gheorghe); arbitri asistenţi: George Florin Neacşu (Câmpulung Muscel), Vlad Bârleanu (Bucureşti); arbitru de rezervă: Viorel Nicuşor Flueran (Craiova)
Observatori: Eduard Dumitrescu (Piteşti) - CCA, Ion Căţoi (Bucureşti) - LPF
AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Ada Vîlceanu)

Sursa foto: AFC Chindia Oficial/Facebook.com


populare
astăzi

1 LIVE Alegeri parlamentare 2024 / PSD a câștigat alegerile cu peste 22%, AUR e pe doi cu 18%, urmat de PNL

2 Simple zvonuri?

3 Uite, asta este chestie gravă și concretă despre Călin Georgescu!

4 VIDEO Da, este surprinzătoarea președintă a POT, are două masterate şi a participat la tranzacţii imobiliare de sute de milioane de euro

5 ALERTĂ Avem distribuirea mandatelor în Parlament! PSD, PNL, UDMR și Minoritățile au majoritate și pot guverna fără USR, spun calculele partidelor!