Fotbal - Liga Campionilor: Allegri (Juventus) - Niciodată nu am crezut că suntem favoriți
Massimiliano Allegri, antrenorul echipei Juventus Torino, învinsă de Real Madrid în finala Ligii Campionilor (1-4) de la Cardiff, a salutat efortul jucătorilor săi care au reușit un sezon extraordinar.
* Fotbal — Liga Campionilor: Zidane (Real Madrid) — Sunt extrem de fericit, a fost un an spectaculos
''Vreau să-i felicit pe băieți pentru ce au reușit în acest sezon, care a fost unul extraordinar. Am câștigat titlul, cupa și am ajuns în finala Ligii Campionilor, așa că trebuie să le mulțumesc. În prima repriză am jucat minunat, în a doua, Real a apăsat pe accelerator și nu am fost capabili să răspundem. Fotbalul poate fi un coșmar, așa cum a fost șutul lui Casemiro deviat în poartă de Pjanic. Nu am crezut niciodată că suntem favoriți. Real Madrid nu a ajuns în finală prin noroc. Au jucători mari, s-au apărat foarte bine, așa că nu a fost ușor pentru atacanții noștri să pătrundă. Am făcut o primă repriză mare, dar după ce am primit al doilea gol nu am mai reușit să ne menținem în joc. Trebuie să învățăm când să accelerăm și când să încetinim. Nu cred că Juventus a ajuns la un final de ciclu. Buffon și Barzagli vor fi alături de noi și sezonul viitor, mai au mult de dat echipei. Juventus este încă în creștere, în progres și dacă aducem câțiva jucători noi vom fi cu adevărat competitiv și sezonul viitor al Ligii Campionilor'', a declarat Allegri, care nu a reușit să aducă pentru Juventus un al treilea trofeu de campioană a Europei după o așteptare de 21 ani.
AGERPRES/(editor Teodor Ciobanu, editor online: Andreea Lăzăroiu)