Fotbal - Liga a II-a: Noul sistem competițional pentru sezonul 2015-2016

Fotbal - Liga a II-a: Noul sistem competițional pentru sezonul 2015-2016

Federația Română de Fotbal a oferit vineri, pe site-ul său, amănunte despre noul sistem competițional pentru sezonul 2015-2016 al Ligii a II-a. 

În ediția 2016-2017, eșalonul secund va rămâne cu o singura serie, de 22 de echipe. Din acest motiv, la finalul actualei ediții de campionat, vor retrograda 11 echipe.

În cadrul evenimentului în care a fost stabilit țintarul sezonului regulat al ediției 2015-2016 a ligii secunde, reprezentanții cluburilor din acest eșalon au fost informați cu privire la modul de desfășurare a competiției ce va începe pe 29 august.

Sistemul competițional va păstra, în linii mari, formatul folosit și în campionatul precedent, adică un sezon regulat, urmat de play-off și play-out. Principalele modificări au fost aduse în ceea ce privește promovarea și retrogradarea, dar și numărul de puncte cu care se va intra în a doua fază a competiției.

Primele echipe care vor retrograda în eșalonul al treilea vor fi ocupantele locurilor 13 și 14 de la finalul sezonului regulat. Primele șase echipe din clasament vor evolua în play-off, în timp ce ocupantele locurilor 7-12 se vor duela în play-out. La finalul play-out-ului, ultimele trei clasate (echivalentul pozițiilor 10-12) vor retrograda direct. În plus, ocupantele locului al treilea în play-out-ul celor două serii (echivalentul locului 9) vor disputa un meci de baraj, în urma căruia învinsa va retrograda în Liga a III-a.

În ceea ce privește promovarea, ca și în sezonul precedent, câștigătoarele play-off-ului vor urca în Liga I direct. Principala modificare apare în ceea ce privește echipele care vor termina pe locul al doilea în cele două serii. Acestea vor disputa mai întâi un baraj în două manșe, tur și retur, învingătoarea urmând a se duela cu ocupanta locului 12 din Liga I, pentru a se stabili ultima echipă care va evolua în ediția 2016-2017 a primului eșalon.

O altă schimbare importantă a avut loc în ce privește punctajul cu care se va începe faza a doua a campionatului. Astfel, toate echipele calificate în play-off și play-out vor continua doar cu jumătate din punctele obținute în sezonul regulat, în meciurile disputate cu grupările clasate pe locurile 1-12. În cazul în care există echipe cu un număr de puncte impar, se va face rotunjirea în plus.

Datele de disputare a etapelor sezonului regulat, care va începe pe 29 august, vor fi aprobate în următoarea ședință a Comitetului Executiv al Federației Române de Fotbal.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”