Fotbal - FC Barcelona: Sergio Busquets şi Jordi Alba au acceptat reducerea salariului
Clubul de fotbal FC Barcelona a anunţat marţi că Sergio Busquets şi Jordi Alba, doi dintre purtătorii banderolei de căpitan al echipei, au acceptat reducerea salariului, ceea ce a permis ca atacantul Sergio "Kun" Aguero să fie înscris în La Liga, transmite EFE.
Sergio Busquets şi Jordi Alba au acceptat reducerea salariului din acest sezon şi amânarea plăţii sumelor care le erau datorate de club din sezoanele trecute. Ei au urmat exemplul lui Gerard Pique, care a fost primul căpitan al echipei ce a acceptat o diminuare semnificativă a salariului său. Gestul lui Pique a permis înscrierea jucătorilor Memphis Depay, Eric Garcia şi Rey Manaj.
După acest anunţ, Sergi Roberto a rămas singurul purtător al banderolei de căpitan al Barcei care nu a acceptat până acum reducerea salariului. Clubul continuă să negocieze cu mijlocaşul, însă operaţiunea nu mai este atât de presantă, deoarece catalanii au reuşit să înscrie toţi jucătorii în La Liga.
AGERPRES (AS/editor: Mircea Lazaroniu, Sergio Busquets şi Jordi Alba)