Fotbal - Europa League: Evra (Olympique Marseille), eliminat după ce a lovit un suporter cu piciorul

Fotbal - Europa League: Evra (Olympique Marseille), eliminat după ce a lovit un suporter cu piciorul

Fostul internațional francez Patrice Evra, jucătorul echipei de fotbal Olympique Marseille, a fost eliminat după ce a lovit cu piciorul un suporter al propriei formații, în timpul încălzirii jucătorilor dinaintea partidei de la Guimaraes, cu echipa locală Vitoria, din Europa League, relatează agențiile internaționale de presă.

Înaintea acestui incident, câteva zeci de suporteri marseiezi au avut un conflict cu jucătorul. Potrivit presei portugheze, suporterii francezi au încercat să iasă din zona care le era destinată și să pătrundă pe teren pentru a se răfui cu jucătorii de la OM.

După schimburi verbale între cele două tabere, Evra a reacționat violent, aplicând o lovitură înaltă de picior unui suporter, iar apoi stewarzii au intervenit pentru aplanarea altercației.

Potrivit unei statistici Opta, ''Patrice Evra este primul jucător care este eliminat înaintea unui meci din Europa League'', care se desfășoară în formula sa actuală din sezonul 009-2010.

Situația de la Guimaraes a rămas tensionată până la lovitura de start a partidei, cu numeroase fumigene aprinse de suporteri.

Evra (36 ani), care are 81 de selecții în naționala Franței, a fost foarte criticat în ultima perioadă pentru evoluțiile sale dezamăgitoare de la Marseille, pierzându-și și locul de titular în fața tânărului Jordan Amavi (23 ani).
Imaginea cu lovitura de picior a lui Evra a fost comentată pe larg în rețelele de socializare, iar internauții au comparat-o cu gestul făcut de Eric Cantona, fosta glorie a echipei Manchester United, care a agresat un suporter al formației Crystal Palace în ianuarie 1995, cu o lovitură în stil kung fu, primind o suspendare de nouă luni din partea federației engleze.

AGERPRES (editor: Mihai Țenea, editor online: Ada Vîlceanu)


populare
astăzi

1 Răsturnare de situație în cazul finanțării campaniei lui Călin Georgescu

2 Revenim, Ponta a rămas prost, nu s-a vindecat...

3 „Toate ne vor lovi drastic, vești triste pentru oameni"

4 Fraților, pe ăștia nu-i mai satură nimic?

5 Ce a primit de la CNSAS un anticomunist care a cerut dosarul lui Călin Georgescu de dinainte de 1989