Fotbal - Europa League: Celtic Glasgow - Astra Giurgiu 2-1

Fotbal - Europa League: Celtic Glasgow - Astra Giurgiu 2-1

Astra Giurgiu a fost învinsă de formația scoțiană Celtic Glasgow cu scorul de 2-1 (0-0), joi seara, pe Celtic Park din Glasgow, într-un meci din cadrul Grupei D a competiției de fotbal Europa League.

Astra a făcut un meci bun, dar a pierdut după două erori defensive, aspru sancționate de campioana Scoției, prin Stefan Scepovic (73), Stefan Johansen (79), în timp ce giurgiuvenii au înscris o singură dată, prin Gabriel Enache (81).

Scoțienii au început în forță și au pus presiune pe poarta echipei din Giurgiu, dar ocaziile au întârziat să apară. Astra a absorbit presiunea gazdelor și a prins tot mai mult curaj, a ieșit periculos din propria jumătate și situațiile bune au început să curgă la poarta lui Gordon. Portarul lui Celtic a respins cu pieptul un șut al lui Yahaya (21), apoi goalkeeper-ul gazdelor a scos cu piciorul mingea trimisă de Budescu (22), după care Seto (23) a tras pe lângă din poziție bună.

Prima situație de gol a gazdelor s-a consemnat în minutul 29, când grecul Pliatsikas a fost aproape de autogol, la o centrare în forță a scoțienilor.

Enache a beneficiat de o oportunitate foarte mare (30), după o minge greșită a scoțienilor, dar a întârziat șutul și mingea a lovit plasa laterală.

Celtic a fost periculoasă pe finalul primei reprize, când șutul Stokes, din careu, a fost blocat de Oros (43).

În partea secundă, sârbul Scepovic (52) a reluat cu capul pe lângă poartă din numai 4 metri, iar un minut mai târziu a repetat execuția, dintr-o poziție suspectă de ofsaid.

Pe contraatac, De Amorim l-a testat pe Gordon (54), dar portarul scoțian a fost la post. Oros a fost aproape să sancționeze o ezitare a apărării scoțiene (65), dar a trimis cu capul peste poartă. Pliatsikas a făcut o cursă bună pe partea dreaptă, dar a tras în plasa laterală (67), după care Gordon (68) s-a evidențiat la un șut înșelător al lui Budescu.

Celtic a deschis scorul nemeritat în minutul 73, prin sârbul Scepovic, care a reluat cu capul în plasă centrarea din lovitură liberă a lui Stokes, profitând și de ezitarea portarului Lung: 1-0. Campioana Scoției a primit gratuit lovitura liberă, după o intervenție regulamentară a lui Oros la Wakaso.

Echipa gazdă s-a desprins în minutul 79, când Lung a gafat, iar norvegianul Stefan Johansen a marcat simplu: 2-0.

Astra a înscris, totuși, în minutul 81, prin Gabriel Enache, din centrarea lui William De Amorim: 2-1.

Kayal a irosit o ocazie foarte bună pentru Celtic (83), iar Lung a salvat golul la șutul lui Wakaso la colțul scurt (90).

Vicecampioana României rămâne fără niciun punct după acest meci în care ocaziile mari pe care le-a ratat s-au răzbunat. Astra va juca revanșa cu Celtic, la Giurgiu, în data de 6 noiembrie.

Celtic Glasgow — Astra Giurgiu 2-1 (0-0)

Au marcat: Stefan Scepovic (73), Stefan Johansen (79), respectiv Gabriel Enache (81).

Glasgow, Celtic Park

Europa League — Grupa D

Au evoluat echipele:

Celtic: 26. Craig Gordon — 23. Mikael Lustig, 22. Jason Denayer, 5. Virgil van Dijk, 3. Emilio Izaguirre — 8. Scott Brown (căpitan), 21. Charlie Mulgrew (32. Mubarak Wakaso, 66), 25. Stefan Johansen — 42. Callum McGregor (27. Alexandar Tonev, 57), 12. Stefan Scepovic, 10. Anthony Stokes (33. Beram Kayal, 77). Antrenor: Ronny Deila.

Rezerve neutilizate: 24. Lukasz Zaluska — 2. Adam Matthews, 4. Efe Ambrose, 28. Leigh Griffiths.

Astra: 1. Silviu Lung jr — 22. Vassilis Pliatsikas, 5. Syam Ben Youssef, 15. Cristian Oros, 13. Júnior Morais — 14. Vincent Laban (4. George Florescu, 88), 6. Seidu Yahaya — 9. Gabriel Enache, 8. Takayuki Seto (21. Kehinde Fatai, 78), 91. William De Amorim (26. Laurențiu Rus, 87) — 10. Constantin Budescu (căpitan). Antrenor: Oleg Protasov.

Rezerve neutilizate: 33. Dănuț Coman — 19. Sadat Bukari, 20. Aurelian Chițu, 25. Valerică Găman.

Arbitru: Kristinn Jakobsson; arbitri asistenți: Gylfi Mar Sigurdsson, Sigurdur Oli Thorleifsson; arbitru de rezervă: Gunnar Gunnarsson; arbitri asistenți adiționali: Thoroddur Hjaltalin, Vilhjalmur Thorarinsson (toți din Islanda)

Cartonașe galbene: Yahaya (8), Tonev (70), Oros (72).

AGERPRES


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…