Fotbal - CM 2018: Tite a refuzat să vorbească despre viitorul său la cârma Braziliei

Fotbal - CM 2018: Tite a refuzat să vorbească despre viitorul său la cârma Braziliei

Selecţionerul Braziliei, Tite, a refuzat să vorbească despre viitorul său la cârma "Selecao" după înfrângerea în faţa Belgiei (1-2), care a dus la eliminarea echipei sale de la Cupa Mondială de fotbal 2018, precizând că va fi făcută o analiză amănunţită "la rece".

"Nu este momentul să vorbim despre viitor. Peste două săptămâni, vom putea evalua situaţia cu sânge rece. Iar eu nu am intenţia de a vorbi despre individualităţi la acest meci. Belgienii au fost mai eficienţi", a spus Tite, cel care a preluat comanda Braziliei pe 21 iunie 2016 în locul lui Dunga.

"Îmi vine greu să vorbesc, dar a fost un meci foarte frumos. O spun chiar dacă simt durerea legată de înfrângere", a mai spus selecţionerul echipei "auriverde".

Reprezentativa Belgiei a învins echipa Braziliei cu scorul de 2-1 (2-0) , vineri seara, la Kazan, şi s-a calificat în semifinalele Cupei Mondiale de fotbal din Rusia, fază în care va înfrunta Franţa.

''Diavolii roşii'' au făcut meciul perfect în faţa cvintuplei campioane mondiale, considerată principala favorită la titlu, şi s-au impus prin autogolul marcat de Fernandinho (13) şi reuşita lui Kevin De Bruyne (31), în timp ce pentru Selecao a înscris Renato Augusto (76).

Brazilia, care a încheiat ediţia trecută pe locul 4, după 1-7 cu Germania în semifinale şi 0-3 cu Olanda în finala mică, se opreşte de data aceasta în sferturi.
AGERPRES (editor: Vlad Constantinescu, editor online: Andreea Lăzăroiu)


populare
astăzi

1 „Curând începe un nou război uriaș”. Anunțul îngrijorător al comandantului român care a pătruns pe teritoriul Rusiei înaintea ucrainenilor

2 VIDEO Hopaaa, ce avem noi aici?

3 „Multe dintre ele sunt femei de afaceri, au business-uri și funcții importante” / Prostituatele românce dintr-o mare capitală europeană, filmate de un v…

4 „Mergeți la pensie și nu mai încercați să păcăliți electoratul!” / O fostă consilieră devoalează jocurile lui Băsescu

5 Ciudată poveste...