Fotbal - CM 2018: Jucătorii Albionului, lăudaţi ca nişte eroi de presa engleză

Fotbal - CM 2018: Jucătorii Albionului, lăudaţi ca nişte eroi de presa engleză

Presa engleză a lăudat evoluţia jucătorilor Angliei, chiar dacă aceştia au ratat calificarea în finala Cupei Mondiale de fotbal din Rusia, din cauza eşecului din semifinale cu Croaţia (1-2, după prelungiri), relatează DPA.

Echipa lui Gareth Southgate a cucerit însă inimile unei naţiuni care nu mai fusese prezentă într-o semifinală de Mondial din 1990.

''EROI. Suntem mândri de voi toţi'', a titrat ziarul Daily Mirror, deasupra unei poze în care jucătorii sunt abătuţi după înfrângerea din semifinala de miercuri. The Guardian a publicat un material cu titlul ''Sfârşitul unui vis''.

''Mândri de Lei'', a scris Daily Telegraph, deasupra unei imagini cu selecţionerul Gareth Southgate, care îşi consola jucătorii, în timp ce un alt titlu era ''Ţineţi capul sus''.

Daily Mail a scris ''Da, totul s-a terminat în lacrimi. Dar ei ne-au adus mândrie şi au strâns întreaga naţiune laolaltă''.

Prinţul William a scris de asemenea un mesaj de încurajare pe Twitter: ''Ştiu cât de dezamăgiţi trebuie să se simtă acum englezii, dar nu pot fi mai mândru de această echipă şi ar trebui să ţineţi capul sus. Aţi făcut o Cupă Mondială incredibilă, aţi făcut istorie şi ne-aţi dat nouă fanilor ceva în care să credem. Ştim că vor veni şi mai multe de la această echipă a Angliei''.

Fostul internaţional Alan Shearer a postat mesajul: ''Aşteptările au fost depăşite de departe. Foarte bine Anglia şi foarte bine Gareth Southgate, pentru că ai fost strălucitor''.

Actorul de comedie şi scriitorul David Baddiel, coautor al imnului ''Three Lions'' a mulţumit fotbaliştilor englezi pentru prestaţia lor: ''Mulţumesc echipei Angliei, antrenorului pentru că ne-a oferit acest minunat parcurs la Cupa Mondială. A fost o călătorie''. AGERPRES/(autor: Teodor Ciobanu, editor: Mihai Ţenea, editor online: Gabriela Badea)


populare
astăzi

1 Amănunte care dau fiori despre unul dintre cei mai puternici și enigmatici șmecheri ai planetei

2 Foarte interesante amănunte...

3 VIDEO „N-are cum. E mai mare” / Reacția lui Putin după ce a fost contrazis de primarul Moscovei într-o discuție despre salariu mediu

4 Unul dintre posibilii autori ai furtului tezaurului dacic, surprins pe camera de supraveghere. Se face apel pentru identificarea individului

5 Fostul șef al spionilor din România, despre Călin Georgescu și Donald Trump: „Cum se poate compara o broască oarecare cu un leu”