Fotbal - CM 2018: Internaţionali mexicani, acuzaţi că au participat la o orgie sexuală înaintea plecării în Europa

Fotbal - CM 2018: Internaţionali mexicani, acuzaţi că au participat la o orgie sexuală înaintea plecării în Europa

Nouă jucători mexicani, selecţionaţi pentru Cupa Mondială de fotbal ediţia 2018, au fost acuzaţi de presa din ţara lor că au sărbătorit plecarea în Europa în compania a treizeci de prostituate, informează AFP.

Conform site-ului TV Notas, care a publicat imagini de la sosirea unora dintre participanţi, această "orgie de 24 ore'' a avut loc în weekend-ul trecut, într-o locaţie privată din Ciudad de Mexico, imediat după victoria înregistrată de naţionala Mexicului în faţa Scoţiei (1-0); într-o partidă de pregătire pentru turneul final din Rusia.

Fotbaliştii care au luat parte la petrecerea respectivă nu vor fi însă sancţionaţi, pentru că "nu au lipsit de la niciun antrenament", iar evenimentul a avut loc "în timpul lor liber", după cum a explicat secretarul general al Federaţiei mexicane de fotbal, Guillermo Cantu.

"O zi liberă este o zi liberă, acestea sunt riscurile pe care ni le asumăm odată cu libertatea", a comentat Cantu.

Printre internaţionalii mexicani care au luat parte la petrecere s-au numărat, conform presei locale, portarul echipei belgiene Standard Liege, Guillermo Ochoa, şi golgheterul formaţiei portugheze Benfica Lisabona, Raul Jimenez.

Fraţii Jonathan şi Giovani dos Santos, de la Los Angeles Galaxy, au fost de asemenea citaţi, alături de fundaşul Carlos Salcedo şi de mijlocaşul Marco Fabian, ambii componenţii ai formaţiei germane Eintracht Frankfurt.

Selecţionata mexicană se află în prezent într-un stagiu de pregătire la Copenhaga, unde urmează să înfrunte sâmbătă reprezentativa Danemarcei, înainte de a pleca în Rusia pentru CM 2018.

Nu este pentru prima oară când naţionala "aztecă" se confruntă cu o polemică de acest tip. În septembrie 2010, mai mulţi jucători au luat parte la o "petrecere" cu caracter sexual, după un meci amical împotriva Columbiei, la Monterrey. Toţi participanţii au fost atunci amendaţi, în timp ce fundaşul Efrain Juarez şi atacantul Carlos Vela au primit suspendări de şase luni.

În iunie 2011, cu puţin timp înaintea unei deplasări în Argentina, pentru a lua parte la Copa America, jucătorii mexicani au recurs, de asemenea, la prostituate, în capitala Ecuadorului, Quito. Ei au primit şi atunci amenzi şi suspendări pe şase luni din echipa naţională.

La CM 2018, Mexicul face parte din Grupa F,a lături de campioana mondială Germania, Suedia şi Coreea de Sud.
AGERPRES (autor: Mihai Dragomir, editor: Mihai Ţenea, editor online: Anda Badea)


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”