Fotbal - CM 2018: Cancelarul Angela Merkel a avut o discuţie confidenţială cu Ozil şi Gundogan
Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a avut o întâlnire confidenţială cu internaţionalii germani de origine turcă Mesut Ozil şi Ilkay Gundogan, după ce aceştia au fost fotografiaţi alături de preşedintele Turciei, Recep Tayyip Edrogan, relatează ziarul Bild.
Merkel le-ar fi cerut explicaţii jucătorilor, ambii născuţi în oraşul german Gelsenkirchen din părinţi turci, despre modul în care fotografiile cu preşedintele turc au apărut în presă.
Ozil şi Gundogan aveau eşarfe ale cluburilor lor, Arsenal respectiv Manchester City, la întâlnirea cu Erdogan care a avut loc la Londra în luna mai, cu o săptămână înaintea alegerilor parlamentare din Turcia.
Fotografiile au declanşat o dezbatere în Germania, unde sentimentele anti-Erdogan sunt obişnuite, în timp ce jucătorii în cauză au fost fluieraţi la amicalele cu Austria şi Arabia Saudită.
Bild susţine că purtătorul de cuvânt al guvernului german, Steffen Seibert, a confirmat întâlnirea dintre Merkel şi jucători, care a avut loc la un cantonament din Tirolul de Sud, dar detaliile discuţiei sunt confidenţiale. AGERPRES/(autor: Teodor Ciobanu, editor: Mihai Ţenea, editor online: Irina Giurgiu)